13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialLondra: patru femei, înjunghiate lângă un supermarket

Londra: patru femei, înjunghiate lângă un supermarket

O femeie se află în stare gravă şi alte trei au suferit răni mai uşoare după ce au fost înjunghiate în apropierea parcării unui supermarket în vestul Londrei, relatează vineri BBC, citat de Agerpres. 

Poliţia londoneză a fost apelată în jurul orei locale 10.30, pentru a se deplasa în cartierul Hampton. Lângă parcarea supermarketului au fost găsite trei femei rănite, iar o patra, la o proprietate din apropiere. Un bărbat de circa 60 de ani a fost arestat fiind suspect de tentativă de crimă. 

Serviciul de ambulanţă din Londra (LAS) a afirmat că trei femei, care prezentau plăgi la nivelul pieptului, spatelui şi picioarelor, au primit asistenţă de urgenţă pe loc şi ulterior au fost internate într-un spital din sudul Londrei, iar cea de-a patra, a cărei stare era mai gravă, a fost transportată cu un elicopter la o clinică specializată în tratarea traumelor majore. 

O angajată a Hampton Pub, care a asistat la acest incident, a declarat că autorul atacului părea total lipsit de control şi că atacul a fost ''absolut neprovocat''. "El doar viza femei'', a spus martora, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. 

"Bărbatul alerga şi a început să le atace. Nu părea că femeile îl cunoşteau, a fost un act complet neprovocat. Dacă s-ar fi întâmplat cu 10 sau 20 de minute mai devreme, acolo ar fi fost copii, întrucât chiar acolo se află o şcoală primară'', a adăugat ea. Martora a precizat că una dintre femeile rănite, care locuieşte în zonă, este cea care a alertat poliţia. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă