20.6 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialLondra creează un fond pentru cotracararea influenţei rusești

Londra creează un fond pentru cotracararea influenţei rusești

Premierul britanic David Cameron a anunţat crearea unui nou fond de 27,6 milioane de euro, prin care să ajute ţările care riscă o intereferenţă rusă pe viitor, relatează Sky News, conform Mediafax.

Astfel, țările vizate de proiectul “Fondul Bunei Guvernanţe” sunt Republica Moldova, Georgia, Serbia şi Bosnia-Herţegovina.

Printre scopurile acestei iniţiative se numără şi combaterea corupţiei, precum şi reformarea pieţelor bancară şi energetică.

Surse din cadrul Guvernului au declarat că proiectul a fost inspirat de un fond similar susţinut de Margaret Thatcher în 1989, pentru dezvoltarea economiilor şi instituţiilor unor ţări care fuseseră în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, precum fosta Cehoslovacie, Ungaria şi Polonia.

Guvernul britanic susţine că vizează ţările care ar putea fi în pericol să devină “următoarea Ucraină” şi că fondul ar trebui văzut ca o investiţie pe termen lung pentru protejarea acelor ţări pe care preşedintele rus Vladimir Putin le-ar putea viza.

Această iniţiativă intervine pe fondul acordului liderilor UE de a extinde sancţiunile economice împotriva Rusiei până la sfârşitul lui 2015, în intenţia de a determina Moscova să ajute la implementarea armistiţiului în Ucraina.

Cele mai citite

După criticile venite din partea mediului de afaceri, Boloș anunță modificări la e-TV

Mediul de afaceri și contabilii au privit cu îngrijorare cum Guvernul a anunțat introducerea unei noi sarcini administrative pentru companii, care trebuie implementată foarte...

Cacealmaua loviturii de stat din Bolivia

După ce trupele militare ale generalului Juan José Zúñiga au luat cu asaltMurillo din La Paz, iar un tanc a intrat în Palatul prezidențial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă