» Dupa ce a ramas fara industrie metalurgica, judetul Tulcea este pe punctul sa mai piarda o ramura economica.
» Doua din cele trei fabrici de confectii existente in judetul Tulcea au fost inchise, iar a treia face disponibilizari masive.
» Mii de confectionere au fost trimise in somaj din cauza sistemului de productie lohn.
Fabricile de confectii textile din nordul Dobrogei au fost afectate puternic de criza economica. Din cele trei fabrici de confectii textile tulcene a mai ramas una singura. Prima fabrica tulceana de acest profil care
si-a inchis portile a fost Gelco Tulcea. Sutele de muncitoare care lucrau, in conditii foarte grele, in halele unei foste fabrici de conserve din peste ce fusese dezafectata, au fost trimise in somaj, in urma cu un an. Aceasta societate a fost implicata in mai multe conflicte sindicale. Au existat numeroase greve spontane, iar salariatele respectivei fabrici au acuzat patronii italieni ca, pentru salarii foarte mici, erau obligate sa lucreze ca in Evul Mediu. Inspectia muncii a constatat ca se lucra fara apa de baut, in hale neincalzite iarna si fara ventilatie vara. Muncitoarele de la respectiva fabrica s-au revoltat pentru ca nu erau lasate, pe parcursul a zece ore de munca, sa mearga la toaleta decat o data. Acum, sutele de muncitoare care au lucrat in aceasta fabrica sunt in somaj.
Nici fabrica de confectii de la Macin nu mai functioneaza. Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea a constatat, in ultimii ani, grave incalcari ale legislatiei muncii la fabrica respectiva, iar masurile impuse de inspectori pentru cresterea securitatii muncii nu au fost indeplinite decat partial, dar fabrica a continuat sa produca pana de curand. Criza economica a facut insa ravagii si la respectiva fabrica. Societatea a ramas fara contracte si a trimis, recent, muncitoarele in somaj.
In prezent, in judetul Tulcea, confectii textile se mai produc doar la fabrica de pe strada Victoriei din municipiul resedinta de judet, dar si aceasta societate a fost afectata de criza si a redus substantial productia. Fata de 2.000 de muncitoare, cat avea respectiva intreprindere in vremurile bune, acum mai lucreaza doar cu cateva sute.
Furnizori de forta de munca
Conform unui raport al Prefecturii Tulcea privind starea economiei din acest judet, declinul industriei confectiilor textile a fost generat de sitemul de productie tip lohn. In respectivul raport se precizeaza ca patronii fabricilor de confectii, in loc sa modernizeze capacitatile de productie si sa promoveze contractarea productiei prin propria firma, au apelat la contracte de procesare primite de la alte firme de confectii din lume.
Furnizorii de contracte de tip lohn au adus materia prima, modelele de fabricatie si au preluat productia realizata, iar fabricile tulcene nu si-au vandut decat forta de munca, la preturi foarte mici.
In ultimii ani, forta de munca devenind tot mai scumpa, contracte lohn din confectii au migrat rapid spre tari din Asia, unde pretul fortei de munca este cu mult mai mic. Fabricile romanesti isi inchid portile, ingrosand astfel randul somerilor.