19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialLivada Senzorială din Geoparcul Dinozaurilor

Livada Senzorială din Geoparcul Dinozaurilor

Geoparcul Dinozau­rilor din Țara Hațe­gului s-a îmbogățit cu o plantație de pomi fructiferi, numită Livada Senzorială, care a fost amenajată în așa fel încât să îi îndemne pe cei care vizitează geoparcul să redescopere legătura trainică dintre om și natură. Practic, vizitatorii Livezii Senzoriale sunt încurajați să atingă obiectele expuse.

De asemenea, ei sunt îndemnați să guste din fructele produse de pomii plantați de voluntarii care muncesc în cadrul Geoparcului Dinozaurilor. ”Pentru mulți dintre vizitatori, care sunt copii crescuți în marile orașe, o astfel de experiență este cu totul inedită”, spune profesoara Maria Bernea, care a vizitat Geoparcul în aceste zile, împreună cu copiii din clasa unde este dirigintă.

Livada Senzorială cuprinde mai multe zone. Vizitatorii pot să urce pe Poteca Timpului, apoi să meargă pe Aleea Formelor Împletite și să ajungă la expoziția în aer liber Imagine și Imaginație. Livada mai include un spațiu numit Sala de Concerte, dar și Grădina de Vară. Copiii sunt îndemnați să se joace cu uneltele din Lada Micului Geolog. Unii dintre ei își descoperă pasiuni care îi vor duce apoi spre domenii precum geologia sau arheologia.

Pentru că Livada Senzorială îi încurajează pe vizitatori să își folosească toate simțurile, inclusiv auzul, în cadrul ei a fost amenajat Pavilionul Comu­nicării. Aici, turiștii își pot împărtăși poveștile unor oameni pe care, probabil, nu îi vor mai revedea vreodată, dar și să lase diferite mesaje, cu ajutorul unor bețe și panglici colorate. Cei care au filmat sau și-au fotografiat plimbarea prin Geoparcul Dinozaurilor sunt încurajați, dacă vor, să își descarce fișierele video și foto și să le stocheze pe dispozitivele electronice din Pavilionul Comunicării.

Geoparcul Dinozaurilor, un ­model de dezvoltare durabilă

Geoparcul Dinozaurilor este un model de dezvoltare durabilă, care include o arie de aproxi­mativ 100.000 de hectare din Țara Hațegului. Conceptul a fost lansat în anul 2000, dar Geo­parcul a căpătat statut juri­dic în 2004. El include atât monumen­tele geologice și paleontologice, cât și cele arhitec­turale, arheo­logice sau istorice. Geoparcul Dinozaurilor a fost primul geo­parc din Europa de Sud-Est care a devenit membru al Rețelei Europene a Geopar­curilor și al Rețelei Globale a Geoparcurilor.

Cele două rețele funcționează cu sprijinul UNESCO și au ca obiec­tive pro­tejarea și conser­varea patrimo­niului construit și neconstruit. În prezent, este singurul geo­parc din România care este membru al celor două rețele internaționale. Sediul geoparcului a fost stabilit în comuna General Berthelot, în imediata vecinătate a orașului Hațeg. Acolo pot fi admirate fosile ale dinozaurilor din Cretacic, dar și ale mamiferelor care trăiau în acea perioadă. Există și ouă fosilizate ale dinozaurilor, dar și embrioni, descoperiți de paleontologi.  

Cele 10 specii din Valea Dinozaurilor

În apropiere se află și Valea Dinozaurilor, unde pot fi admirate reproduceri fidele ale dinozaurilor din cele 10 specii care trăiau pe insula ce era odinioară Transilvania, scăldată de apele calde ale unor mări tropicale. Sunt celebre fosilele dinozaurilor pitici, a căror talie a descrescut treptat, ca urmare a apariție fenomenului de nanism insular, adică de descreștere a exemplarelor, de la generație la generație, din cauza resurselor limitate oferite de condițiile insulare.

De asemenea, pot fi admirate și reproducerile dinozaurilor botezați Magyarosaurus dacicus sau Zamolxe, dar și ale unor reptile zburătoare, numite Hatzegopterix, care făceau parte din ordinul Pterozaurilor. Pentru a-i încuraja pe vizitatori să vină în număr cât mai mare în Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, intrarea este liberă.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă