27.4 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialLitoralul îngheaţă preţurile

Litoralul îngheaţă preţurile

Mult mediatizatul val al scumpirilor în urma modificării TVA a ocolit, cel puţin deocamdată, riviera românească. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni nu intenţionează să modifice tarifele, în principal din cauza numărului redus de turişti prezenţi în unităţile de cazare. „Avem puţini turişti. Dacă mărim preţurile, o să avem şi mai puţini”, a precizat proprietarul unei pensiuni din Eforie Nord. În prezent, pentru o noapte de cazare la un hotel de trei stele din Mamaia turiştii trebuie să plătească chiar şi sub 100 de lei, în condiţiile contractării ofertelor speciale prin care una sau două nopţi sunt gratuite. În sudul litoralului ofertele sunt şi mai avantajoase, în funcţie de unitatea de cazare, preţul unei nopţi ajungând la jumătatea tarifelor din nordul litoralului. Într-o situaţie asemănătoare se află şi proprietarii unităţilor de alimentaţie publică, care au redus puţin din preţuri sau nu le-au modificat deloc, deşi perioada iulie-august este caracterizată ca vârf de sezon. Weekendul trecut pe litoralul românesc au fost înregistraţi 50.000 de vizitatori, staţiunea cu cel mai mare grad de ocupare fiind Mamaia. În cursul săptămânii numărul turiştilor scade cu până la 30%. 

În sudul litoralului ofertele sunt şi mai avantajoase, în funcţie de unitatea de cazare.

Cele mai citite

Româncă arestată în Germania, într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei. Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că un cetățean român a fost arestat în Germania în baza unui mandat emis de Curtea Federală de...

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...

CNAIR: Noile tarife pentru rovinietă și TollRo vor fi aplicate din 1 octombrie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că noile tarife pentru rovinietă și sistemul TollRo vor intra în vigoare la 1 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă