Citind zilele trecute un roman senzational, scris de un autor pakistanez, stabilit in Anglia, pe numele lui Mohammed Hanif, mi-am pus intrebarea banala (dar legitima, in fond) daca exista o literatura pakistaneza, la fel cum exista una indiana de expresie engleza. Insa, din moment ce "expresia" e limba engleza, aceasta "lingua franca" a postmodernitatii, ce sens mai are sa vorbim despre o literatura pakistaneza? Merita s-o facem doar pentru ca subiectele au legatura cu Pakistan (cutume, religie, specific) si vorbesc despre alteritate, dominati/dominatori si despre puterea civilizatoare a "omului alb"? E adevarat ca in Pakistan engleza e limba "oficiala", dar nu si "nationala" (cum e urdu). Cert e ca exista, in acest moment, o explozie de autori pakistanezi care scriu bine si sufla mai toate premiile literare importante. Mohammed Hanif e unul dintre ei si debutul lui remarcabil de anul acesta (unul matur, la 40 de ani) poate sta fara probleme alaturi, ca performanta, de "Catch 22" al lui Heller.
"A Case of Exploding Mangoes" este o capodopera: o farsa politica de proportii, amestecata cu un umor uneori absurd, pe fundalul epic de thriller al disparitiei generalului Zia intr-un misterios accident aviatic. De la stil pana la personajele stranii, aluziile culturale si hazul placat pe un fapt istoric care a schimbat istoria Pakistanului, romanul convinge la toate probele: rezistenta, viteza, dificultate a cursei. Nu e singurul talent literar nascut in Pakistan: cititorii romani l-au putut recent citi si pe Hanif Kureishi cu excelentul roman "Buddha din suburbii". Un alt varf, pe care sper sa-l putem citi in curand si in romana, e Mohsin Amid, autor ultraelogiat si premiat international. Mai sunt si altii: Kamila Shamsie, Nadeem Aslam si, din garda mai "clasica", Sara Suleri. Asteptam reactiile editorilor romani la atata literatura buna made in Pakistan.
Exista, in acest moment, o explozie de autori pakistanezi care scriu bine si sufla mai toate premiile literare importante."
