17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialLista POLITICIENILOR care au ABSOLVIT Universitatea Bioterra, unde o diplomă se CUMPĂRA...

Lista POLITICIENILOR care au ABSOLVIT Universitatea Bioterra, unde o diplomă se CUMPĂRA cu 1.000 de euro. Află de ce a mers Negoiţă la universitatea la care licenţa se ia pe şpagă.

Mediul universitar este zguduit de un nou scandal după ce mai mulţi profesori au fost acuzaţi de fals intelectual, iar alţii sunt bănuiţi de corupţie. Politicieni importanţi au terminat această universitate.


CITEŞTE ŞI: Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra, a fost reţinut de procurori

Poliţiştii şi procurorii au făcut 19 percheziţii în Bucureşti, dintre care una domiciliară şi 18 la Universitatea Bioterra, precum şi alte trei în Olt, Drăgăşani şi Ilfov, într-un caz în care cadre didactice sunt cercetate pentru fapte de corupţie. În acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă. Postul Realitate TV spune că o diplomă de licenţă se lua cu sume cupinse între 1.000 şi 3.000 euro.

CITEŞTE ŞI PERCHEZIŢII în Bucureşti şi trei judeţe la PROFESORI UNIVERSITARI CERCETAŢI pentru CORUPŢIE şi FALS. Un RECTOR şi un PRORECTOR, implicaţi. Două persoane au fost PUSE SUB ACUZARE. Cum COMENTEAZĂ ANDRONESCU

“Nu mai ştiu de ce am urmat această şcoală”

Interesant este că o serie de politicieni au urma cursurile Universităţii Bioterra. Unul dintre ei este Robert Negoiţă, devenit primar al sectorului 3 din Bucureşti. Acesta ne-a spus că nu a stat pe gânduri atunci când a ales această universitate deoarece „sistemul universitar românesc este foarte slab şi eu nu pun nici un preţ pe el. Nu am o argumentaţie mult prea solidă pentru alegerea făcută. Bioterra îmi era la îndemână. La specializarea «Economia Turismului» a fost şi cumnata mea acolo, cu un an mai devreme, iar la Drept nu mai ştiu de ce m-am dus.

Atunci când eram om de afaceri am angajat deopotrivă absolvenţi de învăţământ de stat ca şi de privat şi nu am văzut nici o diferenţă”. Bioterra nu este nici măcar inclusă în clasamentul Ad-astra al celor mai bune instituţii de învăţământ superior din România. Adică, nu are nici un fel de activitate ştiinţifică. George Ionescu, deputat PDL, a absolvit facultatea de “Ingineri şi management agroturistic” dar a obţinut şi un master în drept. Primarul de Voluntari, Florentin Pandele, a absolvit în 2004, facultatea Bioterra, specializarea drept. De semenea, deputatul liberal Alexandru Pereş a studiat la Bioterra.

Instigare la fals

Peste 40 de persoane au fost audiate la sediul Poliţiei Române în acest caz, anchetatorii vâlceni deplasându-se la Bucureşti pentru a face aceste interogatorii. Parchetul l-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti – Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, sub acuzaţia de als intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual.

De asemenea, Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept a fost pusă sub acuzare pentru fals intelectual. La rândul ei, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a precizat că, “corpul de control a plecat la Bioterra pentru a analiza procedura de notare, de eliberare a diplomelor şi dacă au fost respectate conţinuturile materiilor predate. Corpul de control va sta la universitate atât cât va fi nevoie”.

În apărarea sa, rectorul Cornel Trandafir a precizat că” au existat zvonuri potrivit cărora Universitatea Bioterra ar fi eliberat diplome false. Acest lucru este total neadevărat, întrucât la serviciul care răspunde de eliberarea acestor documente este o persoană foarte vigilentă, care în urmă cu trei ani a refuzat eliberarea unor diplome de licenţă după ce a descoperit opt diplome de bacalaureat false”.

Scandal cu diplome şi în 2000

Universitatea Bioterra fost implicată, în 2000, într-un scandal legat de emiterea de diplome şi certificate imprimate de Ministerul Educaţiei, fără ca Bioterra să aibă dreptul pentru asemenea tipizate, la acea vreme CNEEA hotărând retragerea autorizaţiei, până la remedierea problemelor.

La sfârşitul anului 2000, Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (CNEAA) de la acea vreme a hotărât retragerea autorizaţiei şi a dreptului de funcţionare pentru toate specializările Universităţii Bioterra Bucureşti, din cauza încălcării grave a Legii acreditării şi a Legii învăţămîntului. Neregulile descoperite vizau organizarea ilegală, la Constanţa şi Arad, a unor filiale aparţinînd departamentului de psihopedagogie, prin concesionare către unele fundaţii, precum şi emiterea de diplome şi certificate imprimate de MEN, fără ca UBB să aibă dreptul pentru asemenea tipizate. Conducerea CNEA preciza atunci că o diplomă care apărea la Universitatea Agronomică cu menţiunea “anulat” a fost regăsită la Universitatea Bioterra ca document autentic.

 

Cele mai citite

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă