16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialLiga anti-CFR Cluj

Liga anti-CFR Cluj

Şapte trofee în trei sezoane, dintre care ultimele trei într-un singur an, sunt performanţele echipei CFR Cluj, care nu i-a adus nici pe departe respectul şi laudele, probabil, aşteptate. Dacă spre sfârşitul sezonul trecut patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, s-a luat de clujeni pe unde a putut, după câştigarea celei de-a doua supercupe consecutive CFR a intrat în gura managerului Unirii Urziceni, Mihai Stoica. Mai mult decât atât, formaţiile din Bucureşti, obişnuite cu marile performanţe în trecut, s-au săturat de invincibilitatea clujenilor şi au trecut de partea celor care îi contestă. Preşedintele feroviarilor, Iuliu Mureşan, a ţinut să le răspundă, în acelaşi timp, atât lui Mihai Stoica, dar şi celorlalţi inamici din Liga I. „Îi înţeleg pe toţi cei care ne critică, pentru atunci când îi baţi pe oriunde îi prinzi e normal să comenteze. Niciodată nu o să dea din gură cei care câştigă, ci doar cei care pierd. Suntem invidiaţi de către toată lumea pentru că suntem mai tari şi mai buni decât toţi, iar învinşii noştri nu ştiu să piardă. Trebuie să învăţăm să ne comportăm civilizat, iar anumiţi oameni trebuie să părăsească acest sport, pentru că aşa nu se mai poate”, spus preşedintele CFR-ului.

Felicitări de la „Arpi”

Până nu demult, clujenii se lăudau că au relaţii foarte bune cu majoritatea echipelor de primă ligă. Strângerile de mână ale lui Mureşan cu Cristi Borcea, Gigi Becali sau Mihai Stoica au rămas, însă, doar o frumoasă amintire. „În fotbal nu există relaţii de amiciţie pentru că astfel de relaţii nu duc la nimic bun, se întâmplă doar lucruri rele. Noi nu suntem prieteni cu nimeni din fotbalul românesc şi nici nu vrem să fim vreodată”, a mai spus oficialul CFR-ului, cel care a stat la telefon, pe toată durata meciului cu Urziceniul, cu patronul Arpad Paszkany. De altfel, chiar înaintea de festivitatea de premiere, „Arpi” l-a felicitat, tot prin telefon, pe căpitanul Ricardo Cadu pentru prima victorie a sezonului. „Am şi medalia lui în buzunar şi asta e tot ce contează. O să sărbătorim acest al şaptelea trofeu în ultimii trei ani, câştigat printr-un spirit şi printr-o mentalitate de învingători. Când Unirea o să câştige şapte trofee o să aibă şi ea mentalitate de învingător”, a mai aruncat o înţepătură Iuliu Mureşan în direcţie formaţiei alături de care a dominat fotbalul românesc în ultimii ani.

Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...
Ultima oră
Pe aceeași temă