15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialLider important al reţelei teroriste Stat Islamic, ucis în Siria

Lider important al reţelei teroriste Stat Islamic, ucis în Siria

UPDATE. Purtătorul de cuvânt al grupării jihadiste Stat Islamic, Abu Muhammad al-Adnani, unul dintre responsabilii cei mai vechi ai organizației, a fost ucis în Siria, la Alep, a anunțat marți agenția de presă Amaq controlată de SI, printr-un comunicat dat publicității de susținătorii grupării, relatează Reuters și AFP.

Abu Muhammad al-Adnani, adjunctul lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizaţiei teroriste Stat Islamic, a fost ucis într-un raid aerian efectuat în oraşul sirian Alep, a transmis agenţia de ştiri Amaq, a reţelei teroriste sunnite, potrivit Mediafax

Abu Muhammad al-Adnani, care era şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant / Stat Islamic în Irak şi Siria), avea 39 de ani.

"Abu Muhammad al-Adnani a devenit martir în timpul confruntărilor militare din oraşul Alep", se arată într-un comunicat al Stat Islamic. Zone ale oraşului Alep, situat în nord-vestul Siriei, sunt ocupate în prezent de grupuri insurgente siriene şi de membri ai reţelei teroriste Stat Islamic.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă