24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialLiberalul Victor Prodan, revocat din funcţia de viceprimar

Liberalul Victor Prodan, revocat din funcţia de viceprimar

Consilierii locali PSD şi PD-L din oraşul Ungheni l-au revocat din nou din funcţia de viceprimar pe liberalul Victor Prodan.  Asta la doar câteva zile după ce Consiliul Local Ungheni, reunit în şedinţă, a luat act de decizia instanţei de judecată care i-a dat câştig de cauză viceprimarului în procesul în care acesta contesta legalitatea revocării sale din funcţie produsă în mai 2009. Hotărârea de revocare din funcţie a lui Victor Prodan a fost urmată de adoptarea alteia prin care democrat-liberalul Ioan Nyaradi, care a ocupat fotoliul de viceprimar de la momentul revocării lui Prodan şi până la repunerea acestuia în funcţie, a fost desemnat din nou viceprimar al oraşului Ungheni.

Un nou proces

„Vom ataca din nou decizia de revocare pentru că nu au respectat legea. Doar s-au făcut că o respectă. Adică, mă repui pe post vineri şi luni vii şi mă revoci pentru că s-ar fi creat o altă majoritate în Consiliul Local. Aşa scrie în expunerea de motive înaintată de cinci consilieri PDL în frunte cu primarul Ioan Covrig (PSD)”, a declarat ieri liberalul Victor Prodan, care spune că nu a încercat să obţină sprijin politic în baza alianţei dintre PSD şi PNL. „Eu nu fac jocuri de culise. Eu vreau să fac administraţie pentru oamenii din Ungheni şi satele aparţinătoare”, a spus Victor Prodan. El a adăugat că legea nu prevede posibilitatea revocării viceprimarilor ori de câte ori se schimbă majoritatea politică în consiliul local.

În momentul primei revocări din funcţie a lui Victor Prodan, expunerea de motive care însoţea proiectul de hotărâre sublinia existenţa anumitor nereguli înregistrate în perioada când liberalul a condus oraşul pe vremea când primarul Ioan Covrig se afla în concediu medical. Acele nereguli semnalate în expunerea de motive nu au fost însă confirmate până acum de vreo instituţie de control.

Cele mai citite

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune...

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă