20.4 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialLeul mielusel

Leul mielusel

Dovedind ca naravul pesedist din fire nu are lecuire, primarul Zanfir Iorgus, care a inceput sa umble cu traista in mana de 1 Mai, ma acuza, printre ale magarii, pe la colturi ca bag intrigi in PD Mangalia! Pentru a-si masca jocul lui la doua capete, a inceput sa planga pe umerii domnului Negrea, liderul formatiunii politice pomenite mai sus, caruia i-a marturisit ca nu are nici o contributie la tulburarea apelor in partid! De parca nu domnia sa, la primirea pe usa din spate  printre democrati, a fost cel care a "pohtit" la pozitia de lider al PD Mangalia! De altfel, pretentiile sale nemasurate, care l-au pus pe Stelian Dutu intr-o situatie destul de incomoda fata de cei din garda veche a partidului, au agitat spiritele in PD Mangalia. Nu eu m-am opus primirii lui Zanfir in noul sau partid, ci democratii care au realizat ca au de-aface cu un pom politic mult prea laudat! Daca era atat de bun pe cat se crede, nu ar mai fi fost necesara interventia energica a lui Vasile Blaga, cel care a dovedit ca a avut mana proasta si in cazul lui Florin Maftei, dat afara din partid, reprimit si demisionat! Este interesant ca, dupa ce i-a facut zile fripte lui Negrea, caruia i-a bagat tot timpul bete in roate la S.C. Neptun-Olimp, sicanandu-l pana si pentru un amarat de garaj (!!), acum, incearca sa-l traga de partea sa ca aliat! Cu alte cuvinte, nu dumnealui, prin stilul sulfesc pe care il abordeaza in permanenta, este cel care alimenteaza in partid tot felul de intrigi si de conflicte care nu fac bine unei formatiuni aflate, din cauza cutremurului de pe scena politica, intr-un usor picaj. Folosind tehnica bagatului limbii in ureche, Iorgus se spala pe maini de tot deranjul pe care l-a provocat in partid, dand vina curveste pe "agenturi" si "spioni"! Domnul primar face o noua demonstratie despre potentialul sau scazut ca barbat adevarat, capabil sa-si asume si raspunderi nu numai laude nemeritate, si politician. Cazul de fata imi aduce aminte de momentul impactului dintre Iorgus, pe atunci, primar taranist, si Dan Matei Agathon, care era ministrul Turismului in guvernarea PSD. Tema conflictului – jaful de pe litoralul romanesc. La vremea respectiva, l-am admirat pe Iorgus pentru maniera in care a incercat sa-l apuce de jugulara pe Agathon, pentru ca, dupa o perioada foarte scurta, sa constat ca domnul primar se facuse mielusel bun de impanat cu usturoi! Transformarea din leu paraleu in mielusel a fost preludiul trecerii sale de la o doctrina de elita, cea a taranistilor, la demagogia pesedista. Cand vine vorba de traseism politic, Zanfir Iorgus ne arunca praf in ochi pe tema sacrificiului suprem pentru binele urbei, ca si cum domnia sa ar fi ajuns, in timpul mandatului de primar, in sapa de lemn! 

Cele mai citite

Guvernul a adoptat Strategia privind conservarea biodiversității. Diana Buzoianu: Jalon PNRR de un miliard de euro, îndeplinit

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Guvernul a adoptat Strategia privind conservarea biodiversității, îndeplinind astfel un jalon de reformă din PNRR...

FCSB începe drumul european în Ghencea! Primul obstacol vine din Letonia

FCSB primește vizita formației FK Auda în prima manșă a turului al doilea preliminar din UEFA Conference League.FCSB debutează în această seară în noul...

Franța evacuează mii de turiști din cauza unui incendiu de vegetație care face ravagii într-o pădure de pini

Peste 10.000 de turiști au fost evacuați joi din campinguri și alte unități de cazare din sud-vestul Franței, după ce un incendiu de vegetație...
Ultima oră
Pe aceeași temă