35 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialLegea antifumat inchide barurile

Legea antifumat inchide barurile

»  Inspectorii Protectiei Consumatorilor au constatat nerespectarea regulilor prevazute de legea antifumat, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie.

»  Activitatea a trei localuri din zonele Piata Romana si Piata 1 Mai a fost suspendata temporar.

Din cele sapte localuri verificate ieri, inspectorii OPC au depistat in trei dintre ele mai multe nereguli pentru care s-au aplicat amenzi de la 250 de lei la 1.000 de lei si s-a decis suspendarea activitatii pana la remedierea problemelor constatate. Toti agentii economici sanctionati au alocat zonei pentru fumatori spatii mai mari de 50% din suprafata totala a localului, desi de la 1 ianuarie 2009 acest lucru este interzis. De asemenea, spatiul destinat fumatorilor reprezenta zona de tranzit catre zona pentru nefumatori. "Legea a fost aprobata cu un an inainte, dar aplicarea ei efectiva a inceput abia acum, la inceputul lunii ianuarie, deci agentii economici au avut timp pentru a face modificarile necesare", a declarat inspectoarea Ifigenia Meica drept raspuns la reactia agentilor economici amendati, care au sustinut ca nu au stiut de intrarea in vigoare a legii.

 

Reprezentantii barurilor au recunoscut ca legea este in dezavantajul lor, intrucat spatiile pentru nefumatori sunt, in cea mai mare parte a timpului, neocupate. Potrivit OU 5/2008, incepand cu 1 ianuarie 2009, in spatiile publice inchise fumatul va fi permis numai in camere exclusiv dedicate acestui scop, ventilate, si care sa nu fie spatiu de tranzit sau de acces. In restaurante si baruri, spatiile pentru fumat vor reprezenta maximum 50% din suprafata spatiului alocat clientilor si va fi obligatoriu sa se asigure ventilarea si izolarea lor de spatiile pentru nefumatori. Localurile cu o suprafata mai mica de 100 metri patrati pot functiona fie ca unitati in care se fumeaza, fie ca unitati in care nu se fumeaza. Neaducerea la cunostinta publicului, prin panouri de afisare, a acestor prevederi se va sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2.500 si 5.000 de lei.

De asemenea, incepand cu 1 ianuarie 2009 s-a interzis comercializarea produselor din tutun in incinta si in jurul spitalelor si unitatilor de invatamant, cu exceptia celor de invatamant superior. Legea mai prevede inscriptionarea de avertismente pe toate produsele din tutun, iar distribuirea gratuita a produselor din tutun tinerilor cu varsta sub 18 ani sau sponsorizarea pentru produsele din tutun a evenimentelor si activitatilor destinate acestora sunt interzise, incepand cu 1 ianuarie 2009.

» Tematica pe spatii publice
Timp de doua saptamani, inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) vor face un control la nivel national in baruri si restaurante, pentru a verifica daca sunt respectate prevederile Ordonantei Guvernului 5/2008 privind modificarea si completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Avertisment AEI: „Reducerea” motorinei este un „Black Sunday”. Șoferii recuperează doar o parte din scumpirea plătită

Dumitru Chisăliță compară situația cu promoțiile de tip „Black Friday”, în care un produs este mai întâi scumpit, pentru ca ulterior să fie afișat...

Gabriela Ruse s-a oprit la Toronto! România rămâne cu o singură speranță în competiție

Gabriela Ruse a fost eliminată în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Toronto, după o înfrângere în două seturi în fața...

Neymar provoacă un scandal uriaș! Președintele adversarilor l-a făcut „vagabond”

Neymar a fost implicat într-un conflict la finalul meciului dintre Remo și Santos din optimile Cupei Braziliei, iar reacțiile nu au întârziat să apară.Santos...
Ultima oră
Pe aceeași temă