19.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialLecţie despre importanţa apei

Lecţie despre importanţa apei

Ieri s-a derulat o nouă etapă a proiectului „Apa este viaţă”, iniţiat de SC RAJA SA, la care au participat până acum sute de elevi.

Elevi din ciclul primar care învaţă la Şcoala „Dan Barbilian” au vizitat, ieri, societatea RAJA din Constanţa, unul dintre cei mai mari producători de apă din România, care extrage apa din subsol sau din alte surse de suprafaţă şi o potabilizează, o tratează pentru a fi bună de băut. Cei 46 de copii au fost ochi şi urechi la explicaţiile reprezentanţilor SC RAJA SA. La rândul lor, elevii au venit cu informaţii şi întrebări privind circuitul apei în natură. După ce au vizionat un filmuleţ tematic, oaspeţii au vizitat Staţia de pompare din cadrul SC RAJA SA.

„Apa se extrage din pământ, din subsol, se pompează, se înmagazinează, adică se stochează în nişte rezervoare foarte mari, şi se tratează. Apoi se dezinfectează. În momentul de faţă noi utilizăm două procedee de dezinfecţie a apei”, a precizat Angela Pană, şef Serviciu Protecţia Mediului din cadrul companiei. Un lucru extrem de important aflat de copii a fost că există filtre biologice care separă microbii. Sunt îndepărtate astfel microorganismele, bacteriile, care pot fi dăunătoare. „Apa de adâncime, de subteran, care este majoritară în Constanţa, este foarte curată. Ea se filtrează prin filtre succesive. Iar producătorul de apă vine cu o coloană, cu o pompă, şi extrage apa cea mai curată, filtrată”, a completat reprezentantul companiei.

„Eu am văzut într-un desen cum apa se filtrează, se separă mizeria pentru ca apa să fie curată”, a spus un elev. Până în prezent sute de elevi au vizitat sediul administrativ al companiei, Staţia de pompare dar şi Staţia de epurare Constanţa Nord, acolo unde apa este curăţată de impurităţi. Proiectul continuă.

Proiectul „Apa este viaţă” a fost iniţiat anul trecut de SC RAJA SA Constanţa, pentru a conştientiza importanţa rezervelor de apă şi a-i educa pe copii în sensul economisirii acestei bogăţii naturale.

Cele mai citite

Dragoș Pîslaru critică refuzul sindicatelor din educație și sănătate de a participa la discuțiile privind legea salarizării

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a criticat refuzul sindicatelor din educație și al Federației Sanitas de a participa la discuțiile privind noua lege...

Nicușor Dan: România și India își propun dublarea schimburilor comerciale

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la evenimentul „Romania India Business Forum”, că India este al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific,...

Avertisment al agențiilor de securitate: Hackerii ruși au vizat experți americani din domeniul nuclear și al apărării

Un grup de hackeri ruși a vizat, în ultimul an, oameni de știință americani specializați în domeniul nuclear, contractori din industria de apărare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă