18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO Laura Georgescu, șefa CNA, audiată la DNA într-un dosar...

VIDEO Laura Georgescu, șefa CNA, audiată la DNA într-un dosar în care s-a început urmărirea penală “in rem”

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), şi ceilalţi membri ai Consiliului au fost chemaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie  pentru a fi audiați într-un dosar în care procurorii au început urmărirea penală "in rem".  Acest lucru înseamnă că este urmărită fapta, nu o persoană anume. Dosarul s-a constituit în urma unei plângeri penale depuse de deputatul Liliana Mincă, care o acuză pe Laura Georgescu de luare de mită și trafic de influență, spun surse judiciare. 

Denunțul a pornit de la înregistrări care au circulat în mediul virtual și au fost redate de televiziuni, înregistrări în care Laura Georgescu solicită bunuri, prin șantaj, folosind un limbaj licențios.

Într-o înregistrare, Laura Georgescu spune: "M-a forţat jigodia de Georgică Severin (președintele Comisiei de Cultură din Senat, n.r.) să le dau lor cuvântul. Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiţă (Sebastian, deputat PSD şi patronul România TV, n.r.) şi pe România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi de…aşa. Înţelegi ce-ţi explic? Crezi că merge ceva legal în România? Vin şi te şantajez… Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc şi să zic: nu vă supăraţi, uitaţi am şi eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu. E, du-te dracu’ atuncea! Vin şi te şantajez, ce vrei să fac?".

În apărarea ei, Laura Georgescu a susținut că discuția a fost scoasă din context.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/9d87ecb54fa1a7ad180412f6e3a286cf/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă