26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialLaura Georgescu, președintele CNA, spune că a primit NUP într-un dosar privit...

Laura Georgescu, președintele CNA, spune că a primit NUP într-un dosar privit sigla RTV

Președintele CNA, Laura Georgescu, susține că într-un dosar privind sigla RTV a primit NUP. Anunţul a fost făcut luni seară de Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), într-o declaraţie acordată agenţiei Mediafax, în contextul în care aceasta a răspuns acuzaţiilor aduse de Elena Udrea, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP). Elena Udrea a declarat că PMP a scris un denunţ penal împotriva preşedintelui CNA pe motiv că aceasta protejează, prin lipsa de reacţie, practicile de la Antena 3.

Astfel, Laura Georgescu a precizat că, într-un caz similar, în 2013, când Realitatea Media i-a făcut plângere penală pentru că nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile, a primit o decizie de neîncepere a urmăririi penale (NUP).

Citește și: Laura Georgescu îi dă replica Elenei Udrea: CNA a monitorizat activitatea Antenei 3. Cazul va fi analizat într-o ședință când se întorc patru membri din concediu

"În luna august 2013, Consiliul a avut o unică şedinţă, în data de 22.08. 2013, dată la care Realitatea Media mi-a făcut plângere penală pe un subiect similar cu cel în discuţie astăzi (Ordonanţa Preşedinţială obţinută împotriva România TV). În data de 08.08.2014 am primit NUP şi, potrivit noului Cod penal, costurile judiciare inutile sunt suportate din bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de contribuabilul român", a spus Laura Georgescu.

Conform documentului, Procurorul a dispus printr-o Ordonanţă din 1 august 2014 "clasarea cauzei" faţă de Laura Georgescu, "sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu", întrucât "infracţiunea nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Procurorul a constatat că, pe 11 octombrie 2013, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti dosarul penal format ca urmare a Ordonanţei nr. 530/P/2013 din 17 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Citește și: PMP a scris un denunț penal împotriva președintei CNA, Laura Georgescu

În fapt, pe 27 august 2013 a fost înregistrată plângerea formulată de SC Realitatea Media SA, prin administratorul special Florin Bercea, împotriva preşedintelui CNA, Laura Georgescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, constând în faptul că aceasta nu a pus în executare de îndată o sentinţă civilă din data de 7 august 2013 a Tribunalului Bucureşti.

La acea dată, Tribunalul Bucureşti (TB) a decis suspendarea de îndată a utilizării mărcilor "RTV" şi "Noi facem realitatea" de companiile SC Ridzone Computers SRL (societatea care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii România TV, n.r.) şi SC RTV Satellite Net SRL (asociatul majoritar al Ridzone, n.r.), iar hotărârea TB trebuia aplicată până la soluţionarea acţiunii intentate de Realitatea Media. Decizia TB mai dădea dreptul Realitatea Media să emită programe pe frecvenţa RTV (marca RTV era folosită atunci ca siglă de televiziunea România TV, n.r.).

Conform Ordonanţei, Laura Georgescu a declarat atunci când a fost audiată că, pe 8 august 2013, a primit o adresă de la Realitatea Media SA prin care se înainta certificatul de grefă în vederea înscrierii menţiunilor pentru opozabilitate. Ea a mai spus că a solicitat punctul de vedere al Oficiului Juridic şi Reglementări (din cadrul CNA, n.r.), cu privire la subiectul adresei, în vederea soluţionării acesteia cu îndeplinirea condiţiilor de legalitate. Punctul de vedere recomanda monitorizarea programului România TV în care era afişată sigla "RTV", respectiv existenţa vreunei emisiuni "Noi facem Realitatea" şi ulterior analizarea acestor aspecte în cadrul Consiliului.

Având în vedere că planificarea concediilor membrilor Consiliului pentru luna august 2013 era deja stabilită la Biroul Resurse Umane, pe 21 august 2013 s-a făcut publică (pe site-ul instituţiei şi prin e-mail către toţi radiodifuzorii) ordinea de zi a singurei şedinţe din luna august 2013, respectiv cea din 22 august 2013, care la poziţia 13 conţinea notificarea publică de la Realitatea Media S.A. (adică la 13 zile după primirea adresei, în termenul legal de 30 de zile), se mai spune în Ordonanţa privind clasarea.

Subiectul a fost analizat în şedinţa CNA din 22 august 2013, în prezenţa a 8 membri ai Consiliului (cvorum la limită) şi s-a luat decizia trimiterii unei scrisori de atenţionare către România TV privind evitarea utilizării siglei "RTV", producătoare de confuzie, solicitarea fiind pusă în aplicare de România TV imediat după trimiterea adresei.

Astfel, procurorul a decis că în cauza de faţă "nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu", atât sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia, cât şi sub aspectul laturii obiective, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovaţia prevăzută de lege.

Procurorul a mai dispus că analiza întregului material probator administrat în cauză nu a relevat comiterea de către Laura Georgescu a infracţiunii de abuz în serviciu, activităţile desfăşurate nefiind de natură să prejudicieze drepturile sau interesele Realitatea Media.

Împotriva soluţiei poate fi formulată plângere în termen de 20 de zile de la comunicare.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă