In China lui Mao Ze Dong, laptele era marfa rarisima, un moft pentru cosmopoliti. Strainii care calatoreau in China descopereau ca produsele din lapte erau un fel de OZN-uri in cultura culinara a acestei tari. In urma cu 20, 30 de ani, doar cateva baruri pentru cunoscatori ofereau un fel de iaurt servit in pahare de hartie sau de piatra, la mare pret printre straini. Cresterea nivelului de viata, aparitia supermarketurilor, dezvoltarea industriei publicitare i-au facut pe chinezi sa creada ca laptele merita si trebuie consumat. In China, propaganda de partid muta muntii si schimba obiceiuri, chiar si pe cele culinare, asa ca un promo comandat de Partidul Comunist care proslavea virtutile laptelui, lansand teoria "chinezului care se fortifica band lapte", a provocat o explozie a consumului pe care nimeni nu s-ar fi hazardat s-o prezica, acum cateva decenii.
Din mimetism sau din dorinta de emancipare, locuitorii marilor orase au fost primii clienti disciplinati ai rafturilor cu produse lactate din marile centre comerciale. Raioanele supermarketurilor s-au umplut de munti de lapte pasteurizat, praf, sau de iaurturi cu arome de toate felurile, pentru toate gusturile. Daca in 1980, chinezul consuma in medie 1,2 kilograme de lapte pe an, dupa lansarea politicii de reforme a lui Deng Xiaoping consumul a crescut pana la 26,7 kilograme de lapte pe an, potrivit biroului de statistici de la Beijing. In ciuda prevalentei in China a unei intolerante in ceea ce priveste lactoza, invazia publicitara a primilor trei mari producatori de lapte implicati in scandalul melaminei a fost colosala. Efectele au fost pe masura, pentru ca, incepand din anii ’80, cumpararea unei sticle de lapte dintr-un supermarket era un semn de etalare a bogatiei si a rafinamentului, in timp ce laptele de soia si produsele derivate deveneau o marca a modestiei si a conservatorismului.
Daca interesele unor mari grupuri comerciale in cucerirea unei piete uriase de talia celei din China sunt absolut explicabile, nimeni nu poate spune concret ce avantaje a avut guvernul chinez de pe urma promovarii desantate a laptelui. Intr-o fastuoasa alocutiune publica, prim-ministrul chinez Wen Jiabao spunea: "Am un vis, ca fiecare chinez sa-si poata oferi macar un litru de lapte pe zi!". Cel mai important producator de lapte din China, Mengniu, care se afla astazi in miezul scandalului, a lansat chiar o campanie de ajutorare a saracilor din zonele rurale, denumita "Un litru de lapte pe zi face ca poporul chinez sa fie mai puternic".
Astazi, bebelusii chinezi nu mai sunt hraniti cu supa de orez si/ sau praf de soia, ci cu laptele praf, ale carui virtuti sunt vehiculate in campanii publicitare axate pe valoarea substituirilor de proteine si minerale.
Presiunea financiara si sociala provocata de deschiderea economica a Chinei a impins batalioane de femei din zonele rurale sa-si caute un loc de munca in marile orase si sa-si hraneasca nou-nascutii cu lapte praf. Dupa ce a ucis patru bebelusi si a provocat spitalizarea altor peste 50.000 din cauza unor probleme renale, laptele praf e vazut astazi in China pe post de mar otravit oferit de lumea occidentala. Secretomania chineza a camuflat bine existenta melaminei in componenta laptelui praf, un secret al lui Polichinelle, pe care, la nivel local, mai toata lumea il cunostea, tinandu-l ascuns de curiozitatea presei occidentale.
Responsabilii locali ai provinciei Shijiazhuang, unde se afla sediul unuia dintre cei mai mari producatori de lapte din China – Sanlu –, au recunoscut ca acest grup a cerut sprijinul Partidului Comunist pentru intarirea cenzurii fata de toate informatiile legate de componenta acestui tip de lapte. Aceasta rara marturisire de cenzura din partea unor oficiali chinezi vine dupa ce cativa jurnalisti au recunoscut ca erau la curent cu scandalul laptelui contaminat inca din iulie 2008, dar ca puterea centrala ar fi blocat toate informatiile considerate negative, pentru a mentine o atmosfera "armonioasa" inaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing.
