Nimanui nu-i place sa auda ca un spital a fost inchis. Cand vine vorba de sanatate, cu totii ne gandim la innoirea bazei medicale, nicidecum la zavorarea celei existente. Asta pentru ca domeniul sanitar primeste un interes minim din partea guvernantilor, indiferent de culoarea politica pe care o au. Sanatatea a devenit, din pacate, cenusareasa unui sistem financiar fara coloana vertebrala, primind, la fel ca educatia, un buget foarte sarac comparativ cu nevoile existente. Spitalul din Poiana Mare a fost inchis din cauza uriaselor deficiente existente in functionare. Multi cred ca unitatea nu mai avea nimic comun cu ceea ce trebuia sa fie un spital, avand bolnavi la tratament. Se apropia de regimul unui lagar de exterminare, unde conditiile sunt departe de cerintele actului medical. Reporterii ziarului nostru au dezvaluit inca de anul trecut nenorocirea de la Poiana Mare, solicitand conducerii ministerului de resort de atunci sa intervina urgent pentru a curma bataia de joc la care sunt supusi bolnavii internati cu afectiuni deosebit de grave. Nici un rezultat. A urmat o perioada lunga, plina de abateri de la cele mai elementare reguli ce se impun intr-o unitate spitaliceasca. Abia acum s-a hotarat stoparea unei activitati inumane, pentru care ar trebui sa raspunda totusi cineva. Sanatatea este macinata de fel de fel de interese, politicienii considerand ca sistemul medical poate sa functioneze cu seringi aduse de bolnavi de acasa, cu aparatura carpita de electricienii angajati la complexurile de porci, cu doctori platiti la intamplare si cu varza acra fiarta in cazane coclite oferita drept hrana pentru bolnavii de ulcer. Cazarmamentul spitalicesc existent in dotarea unor unitati medicale parca a fost recuperat din groapa de deseuri. Colcaie mustele si gandacii pentru ca femeile de serviciu au uitat ce inseamna matura, galeata cu apa si detergent, carpa. Internarile se fac pe spagi, iar externarile direct la morga. S-a ajuns sa se creada ca din unele spitale se pleaca mai bolnav decat se vine. Criza este generala. Pana nu va primi un buget corespunzator si nu se va face ordine in zona grupurilor de interese, Sanatatea va functiona in regim de avarie mult timp. In acest mod, experienta Poiana Mare se poate repeta.