» Cinci frati din localitatea bacauana Poiana Negustorului au trait ani de zile in conditii greu de imaginat, la marginea unei paduri, dupa ce au fost abandonati de ambii parinti.
» In tot acest timp autoritatile au ridicat din umeri. Doar ajutorul unor oameni inimosi care au aflat despre drama incredibila a copiilor a facut ca acestia sa nu moara de foame si de frig, iar astazi sa traiasca in conditii decente.
Teodora avea doi ani si inca patru frati cand mama a dat bir cu fugitii intr-o iarna, lepadandu-si copii infometati la marginea unei paduri, intr-o coliba fara acoperis, cu zdrente si pungi in usa si ferestre. Amorul pentru o fetiscana tuciurie o lasase si fara tata, fugit in alt sat putin inaintea mamei. Cinci ani, Teodora a fost crescuta de Viorel. Cateodata o ingrijea si Silviu, fratele mai mare si vitreg, si bunicii materni. Viorel este pentru Teodora si mama si tata. si pentru Brandon, dar si pentru Maria. Cand Silviu pleca cu lunile sa munceasca prin tara sa trimita bani bunicilor pentru cartofii si papusoiul fratilor, Teo, Maria si Brandon erau in grija lui Viorel. Baiatul, de 9 ani cand parintii i-au fugit, lasa fetele de 2 si 3 ani in seama lui Brandon, atunci de 6. Copilele ieseau la harjoana, sa se incalzeasca, in timp ce Brandon muta zapada din bordei dincolo de usa.
Viorel haladuia prin padure si scotocea nametii dupa vreascuri. Abandona pledul cand auzea lupii. Fugea cu ultimele puteri sa-si salveze pielea, troienele lasandu-l de multe ori fara papucii prea mari si aia imprumutati. Aduna greu surcele pentru fiertul cartofilor buni de dat la porci.
O data in zi, spre seara, cei trei micuti se inghesuiau pe cuptor si asteptau zgribulind sa aduca Viorel taciunele de la bunici. De prea multe ori au plans cand jarul s-a stins inainte sa fie asezat in soba, necazul lungindu-le frigul si foamea. Cand gerul punea promoroaca pana si pe ceaunul abia golit de mancare, cei patru frati se ascundeau in patul lipit de soba care se racea, sudati sub un vraf de pleduri si carpe soioase. Teo si Maria erau prinse intre trupuri la mijloc, sa le fie mai cald. Cand dardaia si inima in ei, cam la o suta de metri mai la deal, bordeiul bunicilor fumega. Fratii Nusica nu incapeau in cealalta coliba, stramtorata de 20 de suflete.
In prima iarna indurata singuri, aproape fara foc si hrana, copiilor le-a fost cel mai greu. Apoi s-au obisnuit. Viorel a constientizat putin dupa plecarea mamei ca nici unul dintre parinti n-o sa se mai intoarca. Plan-gea pe ascuns in spatele bordeiului, dar lacrimile ii inundau mai des ochii cand despica troienele dupa vreascuri sau cand nu-si indestula fratii, dupa masa din zi. A plans mult pana sa ceara bunicului o icoana, sa-l mai intareasca. Viorel a dibuit rasaritul in coliba si, intr-un cui gros scos dintr-o poarta, a pus-o pe Fecioara Indurerata sa priveasca spre ei. Dintre marginile jerpelite ale fotocopiei, Maria din Nazaret a vegheat indelung la fratiorii napastuiti din Poiana Negustorului. Le-a fost reazam alte patru ierni pana sa trimita semeni inimosi sa ii ajute sa razbeasca pana si Teo va ajunge la majorat. Drama celor cinci copii nu este insa singura in Poiana Negustorului.
Primele cadouri din viata lor, primite de la straini
O stire intr-un ziar anunta ca in satul cu infatisare de catun, Poiana Negustorului din comuna Blagesti, copiii sunt atat de saraci incat merg la scoala si la gradinita cand le vine randul la purtatul papucilor si hainelor de iarna. Impresionata, conducerea unei firme din Bacau s-a mobilizat si a pus cizme de cauciuc in picioarele fiecarui copil. Craciunul trecut, divizia din Romania a liderului mondial de izolanti profesionali a donat lefurile pentru a bucura puzderia de copii din Poiana Negustorului. Inainte sa le aduca daruri, angajatii din Moldova ai producatorului olandez de spume poliuretanice au vizitat satul. Au plecat buimaciti de primitivismul in care isi duc traiul mai bine de 1.000 de oameni.
Arar bordeiele, care ascund in medie 8-9 persoane, aveau electricitate, vreo fantana aproape sau chiar latrina in fundul curtii. Peste toate, i-a induiosat peste putinta drama lui Viorel, care zorea spre casa de la scoala cu primul cadou de Craciun din viata lui, grabit sa isi infofoleasca fratiorii cu hainute groase si curate. In goana lui spre bordeiul-frigider, Viorel a refuzat sa imparta ciocolata cu un caine care cersise in van la alti puradei. Bine dramuita, mancarea din pachet i-ar fi indestulat surorile si fratele cam o saptamana. Tot atunci, Teo, Maria si Brandon au vazut cum arata o banana. Infometati, i-au mancat si coaja.
Demersurile catre autoritatile de protectie a copilului pentru ca cei patru minori sa ramana – fie doar o iarna – in grija statului, au esuat. Bunicii materni au refuzat indarjit sa dea copiii, nicidecum preocupati de soarta micutilor, ci panicati ca le-ar pierde alocatiile. Dan Vieriu, reprezentantul companiei pe zona Moldovei, a revenit cu saci de dormit, paturi, haine groase, alimente, rechizite si jucarii. Cel mai tare, Viorel s-a bucurat de o toporisca, unealta care il ajuta sa procure lemne, sa-si incalzeasca fratiorii si sa le faca mancare. La cat de des a venit sa ajute fratii Nusica, "ar trebui sa imi fac buletin de Poiana Negustorului", a spus in saga Dan Vieriu. Cu dezlegare de la patronatul olandez, Adrian State – directorul pe Romania al producatorului de izolanti profesionali – s-a implicat alaturi de subalterni sa le construiasca o locuinta fratilor Nusica.
De la usa infundata cu carpe la usa metalica
Cum s-a primavarat, pe terenul bunicilor Nistor, mesterii tocmiti au inceput sa zideasca o casa cu tinda, camara si doua camere, acum cea mai oachesa constructie din catun. Silviu a revenit sa puna umarul la noua casa, in acte trecuta doar pe numele celor patru frati. Viorel si Brandon au lucrat deopotriva. In nici trei luni, casa era gata, iar curtea avea si gard si toaleta. Conducerea companiei nu a contenit cu eforturile si s-a zbatut sa racordeze noua locuinta la electricitate, lucru rar in sat.
