S-ar spune ca nicicand nu-i merge bine Frantei decat atunci cand este in criza. Casandrele analistilor politici care confisca si pe aici microfoanele sau paginile publicatiilor ii prevesteau guvernului lui Dominique de Villepin o vara dificila si o noua hecatomba printre persoanele in varsta, daca se lasau mari calduri. In loc de toate acestea, mai degraba bunele surprize: productia neta de bunuri a sporit in timpul verii, centrele de impozite au incasat mai mult decat se astepta, somajul continua sa scada, iar revenirea la activitatea normala – faimoasa la rentre – se petrece fara crispari. Asa ca s-a recurs la alta criza de sezon, criza editoriala. Caci la rentre este nu numai revenirea ministrilor pe la ministere sau a dascalilor si elevilor in scoli, ci si inceputul marii ofensive de toamna pe care si-o pregatesc minutios toate editurile. Se vorbeste de ani de zile de o criza a cartii, de faptul ca numai editurile mari si conglomeratele transnationale mai rezista, continuand sa inghita editurile mici, unde se tiparesc adevaratele carti interesante. Dar si la carte toamna aceasta bate toate recordurile. 683 de titluri de noi romane vor fi trimise in librarii doar in luna septembrie, cu 20 mai multe decat anul trecut pentru aceeasi perioada. Doua treimi dintre aceste titluri sunt romane franceze, restul raman traduceri, mai cu seama din literaturile anglo-saxone. 97 sunt romanele unor debutanti, iar o treime din toate titlurile vor fi tiparite de 15 mari edituri de literatura generala, intre ele: Albin Michel, Grasset, Flammarion, Stock, Deno‘l, Gallimard, Robert Laffont si asa mai departe. Asta inseamna pur si simplu abundenta, afirma suplimentul literar al ziarului Le Monde, nicidecum criza a cartii tiparite in competitie cu internetul sau criza a cititului. De fapt, francezii sunt tot mai pasionati de aceasta misterioasa aventura, scrisul unei carti; editurile se vad pur si simplu inundate de manuscrise ale unor ilustri necunoscuti. Putini dintre ei vor deveni scriitori profesionisti, stiind ca nu se poate trai din scris. 15% din autori nu vand in viata lor mai mult de 500 de exemplare dintr-o carte, releva o recenta statistica, dar nu le pasa. Aventura este mult mai importanta in ochii lor decat finalitatea comerciala a obiectului. Iar editurile s-au obisnuit cu asemenea pariuri nebunesti. Ele publica tot mai multe titluri, in speranta ca vor da o lovitura in sezonul premiilor literare sau ca le va surade norocul pur si simplu in mod inexplicabil, cu o carte care va deveni celebra in doar cateva zile. O carte ce se vinde in cateva zeci de mii de exemplare rascumpara investitiile facute pentru alte titluri ce au avut un succes modest, iar astfel masina sperantei, visul de glorie, se poate ambala din nou! Din aceeasi ancheta se poate insa afla ca peste 40% din scriitorii francezi chestionati nu au primit nici un ban pentru cartile publicate anul trecut, iar ca sa traiasca si-au ales tot felul de alte meserii; de pilda zidar, Yves Bichet, sau agricultor, Andre Boucher. Exista, e drept, si cativa profesionisti ce incaseaza substantial (Amelie Nothomb, care publica in fiecare toamna cate un roman, ori Michel Houellebecq – cel mai tradus dintre romancierii contemporani), dar exceptiile sunt rare. Balzac insusi isi scotea banii ca notar, editor si chiar ca posesor al unei mine de argint in Sardinia, Stendhal era functionar la Consiliul de stat, iar Rousseau – copist de partituri muzicale. Dar pe atunci editurile nu vehiculau sumele unei industrii colosale, cum se intampla astazi. Iar de cand exista o industrie a cartii s-a ajuns in situatia paradoxala ca autorul este ultimul beneficiar din lantul de profitori de pe urma fictiunii sale. Poate un scriitor martian ar trebui sa scrie fabula acestui amar paradox.
