19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialLa munte atmosfera seamănă cu cea de Crăciun. Ninge viscolit în Valea...

La munte atmosfera seamănă cu cea de Crăciun. Ninge viscolit în Valea Prahovei, de Paşti

Turiştii care au ales să facă sărbătorile de Paşti pe Valea Prahovei au de îndurat frigul, ploaia sau ninsoarea, ultima variantă fiind valabilă la altitudini mai mari, anunţă Mediafax. Mai mult, ninsoarea este viscolită.

 

Câteva mii de turişti au ajuns deja în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde vor petrece sărbătorile de Paşti. Sâmbătă după-amiază la Sinaia şi Buşteni plouă, iar pe munte, la altitudini mari, ninge, vântul bate cu putere şi este ceaţă.

În aceste condiţii, salvatorii montani le recomandă turiştilor să nu urce pe munte, întrucât vizibilitatea este redusă şi există risc de producere a unor avalanşe.

Vremea rea îi ţine pe turişti în restaurantele hotelurilor şi pensiunilor, unde gazdele au pregătit meniuri tradiţionale de sărbătoare.

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi să meargă în noaptea de Înviere la bisericile şi mănăstirile din staţiuni, punctul de atracţie fiind şi anul acesta Mănăstirea Sinaia, însă şi Mănăstirea Caraiman, de la poalele muntelui cu acelaşi nume, din staţiunea Buşteni.

La întoarcerea de la slujbă, gazdele le-au pregătit turiştilor gustare cu ouă roşii şi cozonac.

O vacanţă de Paşti în staţiunile de pe Valea Prahovei durează, în medie, trei zile şi costă de la câteva sute de lei la câteva sute de euro  de persoană, în funcţie de clasificarea unităţii de cazare şi de serviciile incluse.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă