35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecial"La Historia", restaurant nonstop de Lipscani

„La Historia”, restaurant nonstop de Lipscani

In fine, era timpul sa apara si un restaurant nonstop in Centrul Vechi. Initiativa apartine brandului El Comandante, care vizavi de Teatrul de Comedie a deschis un restaurant intr-o casa cochet renovata, cu aer de muzeu american privat. Judecand dupa cata lume era in restaurant la ora 5 cand am ajuns, afacerea parea sa prospere – semn ca se gateste bine. Interiorul e simplu, functional, dar cu un aer cald, nesofisticat, dat de o frumoasa podea veche din lemn si de caloriferele comuniste de fonta; se stie asta, ceea ce e retro da caldura. Muzica e oldies chill, portughez, café concert, vag jazzy, in fine, oricum nu se aude, fiind doar parte din senzualitatea linistita a fundalului. Tema sud-americana, vizibila in fotografiile de pe pereti, e discreta: ea nu sufoca nici ambianta, nici meniul (am remarcat un ravioli "con crema despinagos", dar nu m-a tentat).

 

La bauturi, preturile sunt cele din barurile El Comandante (7–9 lei berea, 35 media la vin). In fine, restaurantul are un specific "romanesc international", dar eu i-as zice "functional romanesc", pentru ca il regasesti intr-o multime de restaurante. Avantajul acestui tip de meniu e ca se potriveste perfect noptilor cand te imbeti in oras si ai nevoie de o mancare calda sa te dregi:  ciorbe intre 7 si 9 lei (de pui 7 lei, de fasole 8 lei, 9 lei de vita), salate intre 14 si 16 lei (sunt cele obisnuite – la cea greceasca m-am bucurat sa vad ca e cu tzatziki). Felurile principale sunt remarcabil de oneste si de practice (ceafa la gratar pe 18 lei, paste intre 12 si 15 lei, frigarui de vitel in tepusa sau coaste de porc cu cartofi taranesti, ambele la 25 lei); astfel ca un piept de pui cu sos de salvie (18 lei) ajunge sa sune de-a dreptul exotic.

 

Garniturile sunt ieftine (5 lei cartofii, 7-8 lei restul) – doar muraturile, n-am inteles de ce, costa 7 lei. Judecand insa dupa cat de centrala e locatia si programul nonstop, preturile sunt foarte rezonabile: un cascaval cu cartofi pai la 14 lei, gatit la 4 dimineata, reprezinta un pret foarte decent. Sincer, imi doresc ca "La Historia" sa-si pastreze profilul asta de restaurant romanesc practic si sa nu decoleze spre preturi sofisticate si exotisme latino-americane – acestora le sta mai bine pe pereti decat in farfurie. In opinia mea, cu astfel de mancaruri consistente trebuie sa inceapa sau sa se sfarseasca o iesire nocturna de weekend, stropita cu alcool. N-as vrea, de asemenea, sa dispara meniul de 16 lei (valabil pana la ora 17.00), compus dintr-o ciorba si un fel principal obisnuit, de genul ciolanului cu varza sau carnatilor cu fasole: pe scurt, ii urez viata lunga, atat lui, cat si specificului "functional romanesc". Nu-mi imaginez un alt fel de meniu pentru un restaurant nonstop.

Cele mai citite

Bank of America pariază sute de milioane pe medicamentele pentru slăbit: Investiția va reduce costurile medicale pe termen lung

Din cauza prețurilor ridicate, unele firme au restrâns sau au eliminat acoperirea acestor terapii în pachetele de beneficii pentru angajațiBank of America alocă anual...

Avertisment privind vulnerabilizarea sistemului energetic: România a închis minele de cărbune, înainte să construiască alternativa

Planul inițial prevedea înlocuirea grupurilor pe cărbune cu centrale moderne pe gaze în ciclu combinatPreședintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) susține că statul român a...

Arsenal primește o lovitură pe piața transferurilor! Real Madrid a luat decizia în cazul lui Vinicius

Vinicius Junior este tot mai aproape să-și prelungească înțelegerea cu Real Madrid, în ciuda interesului manifestat de Arsenal.Arsenal spera să profite de faptul că...
Ultima oră
Pe aceeași temă