13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialKristin Lund este prima femeie care va conduce forţe ONU de menţinere...

Kristin Lund este prima femeie care va conduce forţe ONU de menţinere a păcii

Secretarul general ONU Ban Ki-moon a numit o norvegiană, pe generalul de divizie Kristin Lund, la conducerea Forţelor Naţiunilor Unite de Menţinerea Păcii în Cipru (UNFICYP), informează Mediafax.

Generalul Lund, în vârstă de 56 de ani, este prima femeie care va conduce o forţă ONU de menţinere a păcii. Ea îl va înlocui, la mijlocul lui august, pe generalul chinez Chao Liu.

Kristin Lund are 34 de ani de experienţă în armata norvegiană şi forţele ONU, activând în calitate de comandant adjunct al forţelor tereste norvegiene între 2007 şi 2009 şi de şef de Stat Major al Gărzii Naţionale Norvegiene. Ea a servit în cadrul FINUL în Liban şi FORPRONU (Forţa de Protecţie a Naţiunilor Unite) în fosta Iugoslavie.

UNFICYP a fost creată în 1964 cu scopul de a preveni reluarea luptelor între ciprioţii greci şi ciprioţii turci. Forţa numără 930 de militari şi 66 de poliţişti care supreveghează zona tampon şi efectuează activităţi umanitare.

Cipru este divizat în două sectoare din 1974, după ce armata turcă a ocupat nordul insulei ca reacţie la lovitura de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci privind alipirea insulei la Grecia. O primă tentativă de reunificare a eşuat în 2004.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă