18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialKremlinul a anunţat că Vladimir Putin şi Donald Trump s-ar putea întâlni...

Kremlinul a anunţat că Vladimir Putin şi Donald Trump s-ar putea întâlni înainte de summitul G20 din iulie

Administraţia de la Kremlin a anunţat, luni, că este prea devreme să se pronunţe cu privire la posibilele acorduri cu Statele Unite ale Americii în legătură cu sancțiunile impuse Rusiei, dar că s-ar putea ca șeful statului rus, Vladimir Putin, să se întâlnească cu președintele american, Donald Trump, înainte de summitul G20 ce va avea loc pe 7-8 iulie la Hamburg, în Germania, informează Agerpres.

”Pentru a începe, trebuie să stabilim data și ora unei întâlniri între cei doi președinți. La aceasta lucrează acum consilieri”, a afirmat Peskov, adăugând că o reuniune ar putea avea loc înainte de summitul G20 de la Hamburg. 

Cei doi şefi de stat au avut o convorbire telefonică, sâmbătă, acesta fiind primul lor dialog de la învestirea în funcție a lui Trump. 


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, despre convorbirea telefonică dintre preşedintele SUA şi liderul de la Kremlin: Au fost de acord să continue colaborarea la nivel de experți în vederea unor contacte viitoare

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că discuţia telefonică de sâmbătă dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin “a demonstrat respectul reciproc” dintre cei doi.


 

Cele mai citite

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Explicația echipei lui Nicușor Dan, după ce RL a arătat că primarul ascunde problemele din Centrul Istoric, în clipurile sale electorale

După ce ROMÂNIA LIBERĂ a arătat cum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își filmează clipuri electorale inclusiv în Centrul Istoric al Bucureștiului, eliminând...
Ultima oră
Pe aceeași temă