3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialKovesi: Judecătorul Stan Mustaţă amâna la nesfârșit dosarul ICA

Kovesi: Judecătorul Stan Mustaţă amâna la nesfârșit dosarul ICA

Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat, luni, la Adevărul Live, că judecătorul Stan Mustaţă, care a avut în lucru dosarul ICA, a tergiversat judecarea, iar în discuţiile cu unele persoane spunea că doreşte amânarea cauzei după decembrie 2014, existând riscul să-l amâne până se împlinea prescripţia.

Citește și: LIVE TEXT. VIDEO. Kovesi: Antena 3 NU are nici o calitate în acest proces. Antena 3 nu va fi executată, nici un jurnalist nu a fost implicat în dosar

În contextul discuţiei despre amânările din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare şi despre judecătorul Stan Mustaţă, care a avut în lucru, la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul în care au fost judecaţi Dan Voiculescu şi alte persoane, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a spus că probabil reţinerea şi ulterior arestarea magistratului Mustaţă pentru fapte de corupţie a fost un moment important în dosarul ICA, conform Mediafax.

Kovesi a spus că Stan Mustaţă a fost unul dintre judecătorii care au tot tergiversat judecarea dosarului ICA şi care a admis mai multe excepţii şi situaţii de amânare, unele probabil întemeiate, altele nu.

Şeful DNA a ţinut să menţioneze că în cazul judecătorului Stan Mustaţă, dosarul în care este suspectat de fapte de corupţie nu a fost deschis pentru modul în care a judecat procesul ICA, ci au existat informaţii referitoare la fapte de corupţie în cu totul alte cauze, care vizau alte fapte, vizavi de alte persoane care erau judecate.

Citește și: CSM sesizează Inspecția Judiciară privind atacurile asupra magistraților care au judecat dosarul lui Voiculescu

"Deschiderea acestui dosar faţă de judecătorul Mustaţă – care este suspect în acest moment, nu este condamnat – nu a avut legătură cu modul în care a judecat dosarul Voiculescu", a precizat Kovesi.

Citește și: Judecătorul Stan Mustață rămâne în arest

Ea a mai spus că în cazul monitorizării care s-a făcut în dosarul lui Stan Mustaţă şi din probele administrate a rezultat că, într-un fel, judecătorul s-a antepronunţat la vremea respectivă pe judecarea dosarului ICA, susţinând în discuţiile cu terţe persoane că doreşte amânarea cauzei după decembie 2014

"Deci exista riscul ca acest judecător, dacă continua judecarea dosarului, să nu îl termine niciodată, probabil se împlinea prescipţia, pentru că probabil amâna la nesfârşit", a spus Kovesi.

Citește și: Magistratul Florică Duţă, care judeca dosarul lui Dan Voiculescu, s-a pensionat

În legătură cu magistratul Florică Duţă, şeful DNA a spus că faptul că nu a mai făcut parte din completul care a judecat dosarul ICA nu a avut nici o legătură cu faptele acestuia, ci a fost urmare a deciziei de a se pensiona. Kovesi a precizat că, în acest context, a fost învestit un nou complet, format din judecători de la Curtea de Apel Bucureşti.

Întrebată cum comentează afirmaţiile că procesul privind privatizarea ICA a căpătat o "viteza nefirească", Kovesi a spus că şase sau şapte ani de judecată nu i se pare o dată rezonabilă pentru un dosar în care sunt implicate 12 persoane.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Curtea de Apel a mai decis ca sediul posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco să fie confiscate. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor.

Dosarul privind privatizarea ICA a fost judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea de la Curtea de Apel Bucureşti, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă