31.1 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialUPDATE Kiev: Aviaţia rusă a doborât un avion de luptă...

UPDATE Kiev: Aviaţia rusă a doborât un avion de luptă în Ucraina

UPDATE 15:03

Autorităţile de la Kiev au acuzat Moscova că aviaţia rusă că a distrus, miercuri, un avion de luptă ucrainean de tip Su-25, aflat "în misiune deasupra teritoriului ucrainean". "Avionul nostru a fost doborât, pilotul a reuşit să se catapulteze" se arată într-un comunicat al Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare, citat de AFP şi preluat de Mediafax.

Potrivit unui purtător de cuvânt al acestei instituţii, Andrii Lissenko, avionul ucrainean a fost doborât miercuri în jurul orei locale 19.00 (19.00, ora României).

Kievul acuzase deja Rusia că a doborât un avion de transport militar de tip An-26, care s-a prăbuşit luni în apropiere de frontiera rusă. Patru dintre cei opt membri ai echipajului avionului au fost salvaţi, doi au fost luaţi prizonieri şi doi au murit, a mai precizat joi Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare. 

 

 

Cele mai citite

Shakira i-a transmis un mesaj lui Messi după finală! Reacția artistei a devenit virală

Shakira l-a felicitat pe Lionel Messi pentru parcursul Argentinei la Campionatul Mondial 2026 și i-a transmis un mesaj public după înfrângerea din finală.Argentina a...

Moscova, ținta unui atac masiv cu drone. Autoritățile ruse susțin că peste 400 de aparate au fost interceptate

Atacurile au început în jurul orei 20:30 și au continuat până aproape de ora 05:00Regiunea Moscovei a fost vizată, în noaptea de duminică spre...

Inteligența artificială intră în rutina angajaților români: tot mai mulți o folosesc, dar se tem de efectele ei

Aproape șapte din zece utilizatori români de AI afirmă că tehnologia îi ajută să lucreze mai eficientInteligența artificială a devenit un instrument tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă