Scrisa intr-un ritm superalert, mitraliat, "Kasa Poporului" a lui Mitos Micleusanu este o reverie dark pe o tema istorica, cu totul fictionala si totusi sinistru de reala, un roman antimetafizic absurd, un piesaj gigerian greu de suportat, un bad trip care nu se mai termina.
Candva dupa razboi (unul anume sau oricare altul), Renata se indragosteste de un scriitor, care ii da sa citeasca "Procesul". Isi da apoi demisia de la tribunalul unde lucra si se angajeaza la o fabrica de utilaje grele. Acolo il cunoaste pe Bruma, un mahar care aranjeaza sa fie drogata, rapita si introdusa in Kasa Poporului. Ca si Castelul lui Kafka, Kasa Poporului este o constructie fictionala, populata de barbati si femei de actiune, monstri sangerosi ale caror scopuri exacte, dincolo de faptul ca se reguleaza salbatic si se casapesc unii pe altii, nu le aflam. Scene de tortura, sex animalic si abuzuri de toate felurile alterneaza intr-un ritm halucinant cu pasaje de proza domestica, scenete comice si urlete de disperare.
Dincolo de ororile istorice la care se face ca trimite textul, care pot fi circumcise si limitate in spatiu si timp, se afla oroarea totala a absurdului existentei si mortii, adevaratele personaje ale cartii. Romanul este un refuz lucid al oricarui scenariu de compensatie, al oricarei religii, al oricarei sperante si oricarei bucurii prezente care are pretentia de a fi necontaminata de violenta, nonsens si moarte.
"Kasa Poporului" este un film horror pentru intelectuali, un shooter sangeros pentru amatorii de arta literara, un tratat de "fecalosofie", in cuvintele autorului, pentru indragostitii de intelepciune. Micleusanu supraliciteaza vulgaritatea si violenta fara sa ii pese vreun moment de cate ori s-a mai facut asta in arta sau de impasul subtirei literaturi contemporane romanesti. Discursul lui se revarsa delirant, idiotic-genialoid, aluneca prin limbaj cu o logica absurda greu de contracarat. E greu de spus cand e disperat si cand doar se preface si nici nu conteaza atat timp cat isi atinge scopul, acela de a te pune in fata cu propria disperare. Ce i-am putea spune? Ca viata nu e asa rea, ca s-ar putea ca totul sa aiba un sens ultim? Ca moartea nu exista?
Retinerile fata de orice obiect artistic care mizeaza pe singurul carlig de marketing al literaturii romane, sordidul nostru trecut comunist totalitar (si inca la concurenta cu intregul bloc estic) sunt firesti. Cu toate astea, cel putin in cazul meu, pariul facut de Micleusanu cu acest titlu a functionat: m-a facut curios sa citesc cartea. As fi preferat un altul, dar atunci intregul concept al fictiunii s-ar fi naruit. Nu ma deranjeaza nici ca romanul are o bibliografie, ca toarna nume de scriitori, filosofi si opere. Totusi, paralele cu Kafka, Cioran, Sorokin, date asa mura in gura, nu au cum sa nu irite si sa nu scada punctajul la capitolul originalitate. si mai enervanta e lipsa de final a cartii, faptul ca pseudo naratiunea, intrerupta de abstractiuni, deliruri si eseuri anti filosofice, nu-si mai revine, nu capata o forma definitiva si un final narativ oarecare.
Considerati-va deci avertizati: ceea ce unora le-ar putea parea un absurd plin de sens, pentru altii va fi absurd-si-atat; acestia vor fi teribil de plictisiti de jocuri de cuvine, scene morbide, sex vulgar, false diagrame si pagini pline de "aaaaaaaaa" care traduc "Strigatul" lui Munch. Pentru ceilalti, e bine de stiut ca, desi "Kasa Poporului" nu e deloc un roman amuzant, te poti trezi izbucnind in hohote cand te astepti mai putin. Faptul ca Mitos Micleusanu este responsabil si pentru Planeta Moldova n-ar trebui sa va impiedice sa-l luati in serios ca scriitor sau ca pictor.
Romanul a aparut, in acest an, in colectia Ego.Proza, la editura Polirom.
