Editorul coordonator Hotnews.ro, Dan Tapalagă, reacționează, pentru prima dată, la dezvăluirea PressOne privind trecutul de ofițer al Securității, text care continuă investigațiile României libere de săptămâna trecută.
”Si eu cred ca Isarescu a fost ofiter, nu turnator. Le-am spus asta colegilor in redactie inca de la aparitia documentelor care l-au coborat in mod umilitor la infamul statut de sursa, de ciripitor al Securitatii. La fel ca in cazul Voiculescu, sa-i faci pe astia simpli colaboratori ai Securitatii e o jignire. Cu investigatia ei, Emilia Sercan i-a redat lui Manole demnitatea de securist sadea, de gradat important in aparatul de represiune al regimului comunist. N-am nimic cu Isarescu, nu mi-a starnit interesul de ziarist decat in 2000 cand a candidat la presedintie. Atunci l-am insotit in campanie, cu multi alti jurnalisti. Mi-a ramas in cap comportamentul arogant, de securist pur sange, cand a urcat la Tulcea la bordul unei mici ambarcatiuni si a cerut morcovi murati pe vapor pe un ton cam nepoliticos. Imi amintesc si azi cum s-a sters la gura cu fata de masa dupa ce a pescuit din borcan cateva acrituri – e tot ce mi-a ramas in cap din campania lui electorala de independent sustinut de CDR, facuta parca inadins sa piarda. Azi parca vad campania aia cu alti ochi”, a scris jurnalistul Dan Tapalaga, pe contul său de Facebook.
România liberă a publicat, la începutul săptămânii trecute, primele documente din arhivele CNSAS care atestă calitatea de turnător a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. El și-a turnat colegii de la Institutul de Economie Mondială, dar a dat și note informative despre activitatea unor diplomați străini.
În textul de săptămâna aceasta, jurnalista Emilia Șercan arată că Isărescu ar fi fost ofițer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială (IEM) și ar fi fost recrutat ca ofițer în 1971, înainte de finalizarea studiilor de la Academia de Științe Economice.