18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialJurnalişti Al-Jazeera, judecaţi pentru "difuzare de informaţii false"

Jurnalişti Al-Jazeera, judecaţi pentru “difuzare de informaţii false”

20 de jurnalişti ai postului Al Jazeera vor fi judecaţi de autorităţile egiptene pentru “difuzare de informaţii false”, relatează Mediafax.

Jurnaliştii vor fi judecaţi pentru că au relatat despre reprimarea protestelor izbucnite după înlăturarea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi.

Citeşte şi: Democraţie ca în dictatură, în Egipt

Postul arab de televiziune a fost acuzat în mai multe rânduri de Guvernul egiptean, instituit de armată, că susţine, din punct de vedere editorial, mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, din care face parte preşedintele demis Mohamed Morsi.

Autorităţile egiptene nu au dezvăluit numele jurnaliştilor vizaţi de acţiunile judiciare.

Cele mai citite

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă