24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialJudecătorii au protestat degeaba?

Judecătorii au protestat degeaba?

În ciuda protestului recent a peste 300 de magistraţi (mai ales judecători), Adunarea Generală a Procurorilor a votat ieri ca regulile de suspendare din funcţie a magistraţilor cercetaţi penal să rămână aceleaşi de până acum. Astfel, judecătorii şi procurorii care fac obiectul unei anchete nu mai pot profesa din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, dar îşi pot face meseria în timp ce sunt urmăriţi penal. Procedural, mai întâi începe urmărirea penală (nu există acuzaţii oficiale, ci doar suspiciuni), apoi, dacă este cazul, se pune în mişcare acţiunea.

Prin votul de ieri, procurorii au respins varianta celor 300, invocând noul Cod Penal, aflat în discuţie, care prevede  că începerea urmăririi penale se declanşează automat, la primirea unei sesizări şi înaintea verificării ei. 

Cele mai citite

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică...
Ultima oră
Pe aceeași temă