Serviciul de Ambulanta Judetean Vaslui este la un pas sa-si dea duhul. „Avem datorii de peste 9 miliarde de lei, iar furnizorii fug de noi ca dracul de tamaie”, a declarat medicul Dan Petrovici, directorul SAJ Vaslui. Parcul auto este intr-o stare deplorabila, vehiculele ajungand sa fie carpacite cu sarma, cam in stilul in care bunicii nostri isi puneau la punct carutele. Toate acestea din cauza lipsei banilor. Si cum la omul sarac nici boii nu trag, situatia a fost agravata si de faptul ca in anul curent s-a incheiat un contract-cadru cu doua miliarde de lei sub cel de anul trecut, aceasta in conditiile in care au crescut cerintele financiare atat la carburanti, cat si la salariile angajatilor SAJ. „Si-asa astia de la Salvare isi au sediul la doi pasi de cimitir, macar sa-si vopseasca masinile in negru si sa le transforme in dricuri, ca oricum, la cat de repede se mai pot misca, bolnavii n-au prea multe sanse”, a spus, pe un ton macabru, pensionarul Vasile D. Singura speranta pentru revigorarea situatiei existente in prezent la Serviciul de Ambulanta Judetean Vaslui a ramas rectificarea de buget, care va avea loc in aceasta saptamana. Ambulantierii vasluieni se arata insa destul de rezervati si in aceasta privinta, cu atat mai mult cu cat destule din sperantele de pana acum s-au dovedit a fi desarte.
Cele mai citite
Seceta pune presiune pe agricultura europeană. Fermierii avertizează asupra scumpirii alimentelor
Seceta și valurile succesive de caniculă afectează tot mai puternic agricultura europeană, iar fermierii avertizează că următoarele luni ar putea aduce noi scumpiri ale...
VIDEO. Premierul Japoniei, mesaj emoționant la 81 de ani de la Hiroshima: „Așa ceva nu trebuie să se mai repete”
Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a transmis condoleanțe victimelor bombardamentului atomic de la Hiroshima, la 81 de ani de la atacul lansat de Statele Unite...
Garda de Mediu a dat amenzi de 1,76 milioane de lei pe litoral în doar 48 de ore
Garda Națională de Mediu (GNM) a aplicat sancțiuni în valoare totală de 1,76 milioane de lei și a dispus suspendarea activității pentru 13 operatori...
Ultima oră
Pe aceeași temă