30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialJaful de pe autostradă - suspiciunile se înmulţesc

Jaful de pe autostradă – suspiciunile se înmulţesc

Cei doi angajaţi ai firmei Diamanti Veri, care ar fi fost jefuiţi marţi dimineaţă pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, s-au contrazis în declaraţii.

 

Procurorii au început ieri urmărirea penală „in rem” (nu pentru o persoană anume, ci pentru faptă) pentru tâlhărie în cazul bijuteriilor care ar fi fost furate în presupusul jaf de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, dar  încă iau în calcul varianta unei înscenări.

„Noi luăm toate ipotezele în calcul în acest moment, inclusiv un atac în urma primirii unui pont sau o înscenare”, a declarat pentru România liberă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Iolanda Drăguţ. Astfel, anchetatorii nu erau ieri convinşi că cei doi angajaţi ai firmei de comercializare de bijuterii Diamanti Veri au spus adevărul în privinţa atacului de pe A1. Asta şi pentru că presupusele victime – Mihnea Alexandru Ghigeanu şi Husseyn Karaback – au dat declaraţii neconcordante în privinţa destinaţiei transportului de 22,7 kilograme de bijuterii.

„Întâi au spus Sibiu, apoi Râmnicu Vâlcea, apoi Oradea”, a declarat Drăguţ. Verificările au scos la iveală că în nici unul dintre aceste oraşe nu avea loc o prezentare de bijuterii, aşa cum susţineau cei doi.

Patronul firmei, audiat

La ieşirea de la audieri, cei doi angajaţi ai firmei au declarat jurnaliştilor că sunt convinşi că atacul a fost atent plănuit, că au fost urmăriţi şi că atacatorii – îmbrăcaţi în poliţişti şi cu cagule pe faţă – le-au pus pistoalele la tâmplă. Cei doi au fost supuşi testului poligraf, dar rezultatele nu au fost încă făcute publice.

Jaful ar fi avut loc marţi dimi­nea­ţa, aproape de ora 11.00. Şo­ferul maşinii Volkswagen Pasat – nepăzit şi neblindat, înregistrat pe firma Diamanti Veri, care transporta cele 22,7 kilograme de bijuterii din aur, a tras pe dreapta după ce o maşină neagră, marca Honda, cu girofar, s-a apropiat. Cei doi susţin că au crezut că era o maşină a poliţiei, având în vedere că o persoană din Honda le-a făcut semn cu un baston similar celor folosite de Poliţia Rutieră. În acel moment, trei persoane mascate s-au repezit spre maşină, au spart geamurile din faţă şi, sub ameninţare, au furat trei genţi pline cu bijuterii din portbagaj.

Există martori?

Pasagerul de origine turcă a spus ieri că ar exista un martor, despre care ar fi aflat în momentul în care el şi colegul său au fost duşi la poliţie, pentru audieri. Husseyn Karaback a spus că a fost convins că persoanele care i-au oprit erau de la poliţie: „Au venit mascaţii, exact ca Poliţie. Am oprit, am crezut că sunt legali, au venit peste mine, au spart un geam, mi-a pus piciorul la cap.  Am crezut că sunt poliţişti aveau baston, pistol, girofar”.

El a mai spus că în momentul în care au fost opriţi de către atacatori, aceştia i-au întrebat dacă au droguri în maşină: M-a pus cu capul jos cu pistolul şi a întrebat «aveţi droguri, aveţi droguri, aveţi droguri?». Au fost trei persoane care ne-au dat jos, iar unul a căutat direct în portbagaj”.

Husseyn Karaback a afirmat că nu a susţinut niciodată că transportul trebuia să ajungă la Sibiu sau la Râmnicu Vâlcea, la expoziţie, şi că aveau actele în regulă. Mai mult, acesta a spus că firma oferă o recompensă pentru recuperarea bijuteriilor.   

Cele mai citite

Programul FIDELIS revine în august cu dobânzi de până la 7,50% în lei și 6,30% în euro

Ministerul Finanțelor lansează ediția FIDELIS VIII, care se va desfășura în perioada 7-14 august 2026.Investitorii persoane fizice vor putea cumpăra titluri de stat denominate...

Bursa de la București atinge un nou maxim istoric. Ratingul Fitch și detensionarea situației din Iran susțin optimismul investitorilor

Bursa de Valori București a început săptămâna cu un nou record istoric. Indicele BET a crescut luni dimineață cu 0,71%, până la 36.412 puncte,...

Horoscop 4 august 2026. O zi a răbdării, deciziilor inspirate și noilor oportunități pentru toate zodiile

Horoscop 4 august 2026. Ziua aduce energie favorabilă schimbărilor constructive și îi încurajează pe nativi să privească înainte cu mai multă încredere. Pentru unii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă