12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialÎţi faci adresă de email şi iei Bacul

Îţi faci adresă de email şi iei Bacul

Bacalaureatul a inau­gurat de ieri o nouă probă de examen: evaluarea compe­te­n­ţe­lor digitale, la care vor fi testaţi, până pe 29 aprilie, peste 200.000 de elevi. Considerată de unii benefică, întrucât corespunde tendinţelor actuale de pe piaţa muncii, iar de alţii doar o găselniţă nefericită a Ministerului Educaţiei, noua probă nu pare să le fi dat prea multe bătăi de cap liceenilor. De fapt, singura modalitate în care elevul ar fi putut pica examenul ar fi fost neprezentarea, simplul act de prezenţă garantând nota minimă de trecere.

Tocmai de aceea, la Liceul „Gheorghe Şincai” din Capitală, tinerii de a XII-a nu au avut prea mari emoţii ieri.  Gheaţa au spart-o cei de la profilul „Uman” care, deşi nu sunt, prin programă,  specialişti în IT, consideră că stau destul de bine cu competenţele digitale. Radu Azoiţei a ieşit ieri primul din examen, uşurat că testarea nu s-a dovedit prea dificilă.  În dificultate l-a pus pe Radu doar ultimul subiect, cel despre Microsoft ACCESS, pentru că nu lucrase în acest program la simulări. „Am făcut multe teste la simulări, dar în Microsoft ACCESS chiar nu am lucrat până acum. Restul au fost chestii de rutină. A fost OK”, spune adolescentul. Celelalte subiecte au vizat, în schimb, crearea unei adrese de e-mail, utilizarea programelor Word şi Powerpoint, dar şi câteva noţiuni de hardware. Ioana Zlate, şi ea elevă la „Gheorghe Şincai”, crede însă că proba de ieri a fost o pierdere de vreme. „Oricum, ştiam chestiile astea, nu mai trebuiau testate. Mi s-a mai şi blocat calculatorul de vreo trei ori în timpul probei”, zice Ioana. Colega ei, Anca, merge şi mai departe, arătându-se nedumerită că, deşi a urmat un profil filologic, i-au fost totuşi testate abilităţile tehnice. „Nici nu mă interesează, pentru că, până ajung eu să mă angajez, certificatul expiră, fiind valabil trei ani.” 

Cele mai citite

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Guvernul n-are bani pentru Memorialul rezistenței anticomuniste

Guvernul României subvenționează cu un miliard de lei canalele de streaming Netflix și Disney – adică 200 milioane de euro – dar nu are...
Ultima oră
Pe aceeași temă