Periodic, intreaga tara (si chiar unele zone extrafrontaliere) este cuprinsa de febra jocului la loterie. Anume, de fiecare data cand la jocul 6 din 49 se aduna un premiu de cateva milioane de euro. Avem cozi la agentiile de vanzare a biletelor, discutii la fiecare colt de strada, emisiuni interminabile la televiziuni, apar "specialisti" care prezinta scheme mai mult sau mai putin sigure de castig.
Totul e cladit pe o schema simpla de marketing. O data cu cresterea pretului biletelor, la aceiasi bani investiti de jucatorii fideli, numarul variantelor pariate se diminueaza. In acest fel, scade considerabil probabilitatea castigarii premiului cel mare (daca ne gandim ca intr-o saptamana obisnuita numarul variantelor jucate e de ordinul sutelor de mii, din cele 14 milioane combinatii posibile, probabilitatea "ghicirii" seriei castigatoare e cam de doi la suta). Premiul se reporteaza cateva saptamani – ajungand la o cifra cu adevarat spectaculoasa. In acest moment, se produce o efervescenta nationala, sustinuta copios de presa (in ultimul an, Loteria Romana nu a mai investit in publicitate, beneficiind in schimb de o reclama gratuita de invidiat). Numarul celor care joaca nu se mai reduce la clientii obisnuiti, fiind atrasi jucatori noi. Obiectivul actiunii de marketing – atragerea de noi clienti – este in acest fel atins: incasarile cresc geometric. Dintre noii jucatori, o parte se vor adauga grupului jucatorilor fideli.
Deosebirea dintre jucatorul fidel si cel ocazional, atras de premiul exceptional, e fundamentala. Primul incearca sa-si maximizeze sansele de a castiga mai mult decat a investit. El ia in calcul castigurile secundare (4 sau 5 numere din 6), compara variantele de joc, isi face calcule pe termen lung si, in general, nu-si leaga sperantele exclusiv de premiul cel mare.
Dimpotriva, cel care isi cumpara bilet abia atunci cand poate castiga cateva milioane (de regula, o face in ultima zi, creand aglomeratie in fata punctelor de vanzare – inca o forma de publicitate) este motivat exclusiv de dorinta de a-si schimba fundamental cursul vietii. Cele zece milioane ii vor fi suficiente pentru a trai in lux pana la sfarsitul zilelor, fara a mai munci vreodata. Desigur, atunci cand e intrebat, nu uita sa spuna ca va dona o parte din bani celor saraci, va construi biserici etc. Chiar crede in felul lui acest lucru – este autojustificarea pe care si-o construieste pentru a inlatura disconfortul psihic al recunoasterii unui obiectiv exclusiv egoist. Ceea ce nu stie acest jucator este ca e imposibil ca visul lui sa se transforme in realitate. Pentru ca, statistic, probabilitatea de unu la paisprezece milioane se numeste imposibilitate.
Pentru cei mai multi din cei ce-si leaga sperantele de castigarea lozului cel mare, motivatia e declansata de existenta unei stari de frustrare fata de ceea ce le ofera viata. Mai precis, de discrepanta dintre cum traiesc si cum le-ar placea sa traiasca. De obicei, nu avem de-a face cu oameni extrem de saraci, ci mai degraba cu cei aflati undeva in partea de jos a mijlocului piramidei sociale. Sunt oameni care-si alimenteaza frustrarile din revistele si emisiunile de televiziune care abunda in relatari despre viata minunata a celebritatilor (nu rateaza nici un episod al reality-show-ului despre viata de zi cu zi a cuplului Columbeanu). La urma urmelor, daca simplifici lucrurile suficient de mult, bogatii carora le place sa-si exhibe viata privata, un Becali, Columbeanu sau Prigoana,
nu sunt decat oameni care la un moment dat au "prins" lozul cel mare. Spiritul capitalist se reduce la nevoia de a fi bogat.
Odata extragerea trecuta, frustrarile tuturor celor ce vor fi visat si isi vor fi vazut spulberate asteptarile vor creste. Vor cauta explicatii. E undeva o smecherie. Bilele nu sunt egale. Sunt magnetizate. Iradiate. Manipulate. Calculatoarele au un soft pervers. Se lanseaza teorii dintre cele mai abracadabrante; se formeaza grupuri de actiune, ONG-uri pentru castigarea lozului cel mare, audienta e in crestere. (Personal, nu confund Loteria Romana cu o Alba-ca-Zapada, dar cred ca pista masluirii bilelor e falsa – mai degraba ar trebui sa fim atenti la ceea ce se intampla cu sumele uriase care raman, legal, in vistieria institutiei. Faptul ca, la un an si jumatate de la destituirea unei conduceri acuzate de fraude, asupra afacerii s-a asternut tacerea imi e suspect.)
Viata insasi e perversa de vreme ce iahturile sunt distribuite nedemocratic. si atat timp cat fericirea fara iaht e de neconceput. z
Mircea Kivu este sociolog
