2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialIsraelul ar putea vinde rachete în România

Israelul ar putea vinde rachete în România

România și Israelul vor coopera în domeniul rachetelor antiaeriane, a anunțat Departamentul pentru Armamente din Ministerul român al Apărării.

Discuții pe acest subiect s-au purtat la sesiunea Comitetului Tehnic Mixt româno – israelian de cooperare în domeniul tehnico-militar, care s-a desfășurat în perioada 8 – 10 martie la Tel Aviv. Delegaţia română a fost condusă de locțiitorul şefului Departamentului pentru Armamente, generalul Cătălin Moraru.

La întâlnire s-a discutat planul de cooperare tehnico-militară între România și Israel pentru anul 2017. 

"Cu această ocazie s-au identificat și s-a căzut de acord cu partenerul israelian asupra unor proiecte potențiale comune de colaborare, precum: sisteme de rachete pentru apărarea aeriană, sisteme de avioane fără pilot, vehicule fără pilot, sistem mortier autopropulsat, sistem de stabilizare pentru platformă artileristică, arma de asalt pentru infanterie, echipamente optoelectronice, precum și de cercetare-dezvoltare de echipamente militare pentru forțele terestre, aeriene și navale, cyber defense și detecție CBRN". a precizat Departamentul pentru Armamente.

România nu produce rachete, dar are în dotare sisteme de rachete antiaeriene. Cele mai noi echipamente militare de acest gen sunt sistemele sol-aer Hawk, pe care România le-a importat din Olanda, acum zece ani.

Unul dintre programele derulate în prezent de MApN, în colaborare cu industria românească, este modernizarea sistemelor Hawk existente.

Despre Israel nu se spune, în acest moment, ce colaborare concretă va avea cu Armata Română în domeniul rachetelor. Totuși, pe de altă parte, potrivit unor informații generale oferite de Ministerul israelian al Apărării, compania Rafael din această țară este capabilă să participe atât la cercetarea cât și la producerea de asemenea rachete.

Unul dintre echipamentele produse în Israel este sistemul sol-aer Spyder, cu rază scurtă sau medie de acțiune, destinat lovirii avioanelor, elicopterelor și aeronavelor fără pilot (UAV).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă