19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialIslanda, un paradis lângă Cercul Polar

Islanda, un paradis lângă Cercul Polar

Atunci când canicula face ravagii, pregăteşte-te pentru un concediu de vis în Islanda. Vulcanii, gheizerele şi peisajele incredibile te vor face să crezi că eşti un personaj din poveştile nordice.

Populaţia Islandei este cu puţin mai mare decât cea a oraşelor Cluj, Iaşi sau Timişoara. Cu toate acestea, cei 320.000 de locuitori se pot mândri cu o economie performantă, cu practicarea unor sporturi de iarnă la nivel de top şi cu una dintre cele mai bune reprezentative de handbal masculin din lume.

Ţara vulcanilor

În primăvara anului 2011, vulcanul islandez Grimsvotn a erupt, iar cenuşa aruncată în aer a perturbat traficul aerian în toată Europa, cauzând o uşoară contractare a economiilor unor ţări lovite de criză. Conform businessinsider.com, vulcanul Hekla era supranumit, în Evul Mediu, „Poarta infernului”. Ultima erupţie a vulcanului a avut loc în anul 2000. Norii de cenuşă au ajuns până la Helsinki, în capitala Finlandei, iar urme de cenuşă au fost descoperite până şi pe teritoriul Germaniei. Paradoxal însă, când un vulcan erupe în Islanda, turismul creşte cu câteva procente.

Îmbracă-te gros

Când Bucureştii se topesc la peste 40 de grade Celsius, o vacanţa în Islanda pare alegerea perfectă. Însă trebuie să te îmbraci cu haine groase, mai ales dacă vrei să te plimbi prin Reykjavik în timpul serii. Temperatura medie în luna iulie este de 10-13 grade Celsius. În zilele călduroase, temperatura poate ajunge la 20-25 de grade Celsius. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Islanda a fost cea de 30,5 grade Celsius în 1939. Islandezii se bucură de aproximativ 1.300 de ore însorite pe an, o cifră similară cu cea înregistrată în Scoţia sau Irlanda.

O ţară a artelor

Ţara gheizerelor oferă privelişti de vis. Dacă „Stăpânul inelelor” ar fi fost filmat în Islanda, peisajele ar fi putut fi cel puţin la fel de fascinante precum cele din Noua Zeelandă. Se spune că o capitală este oglinda perfectă a ţării pe care o reprezintă. Reykjavik este un oraş cochet, incredibil de curat şi deţine un mare număr de artişti, comparativ cu numărul locuitorilor. Pe mulţi dintre ei îi poţi întâlni în barurile oraşului. Islanda pare un festival în sine şi este ţara perfectă pentru cei pasionaţi de artă şi pentru cei dornici de relaxare.

Primul contact

După cum relata Răzvan Marc în romanialibera.ro, cele mai ieftine bilete de avion sunt cele pentru zborurile din Paris sau Londra,. Aeroportul este situat în apropierea capitalei, iar drumul până în oraş şerpuieşte printre câmpurile de lavă întărită şi fermele mici ca din poveşti. Islanda te poate fermeca din primele clipe. Pentru orientare în Reykjavik, poţia lua tot timpul ca reper biserica din centrul oraşului, care este cea mai înaltă clădire şi se vede de peste tot.

Localnici prietenoşi

Un procent important din PIB-ul Islandei provinde din turism. Prin urmare, islandezii ştiu ce înseamnă ospitalitatea. Dacă te vor vedea uitându-te pe o hartă, vor veni la tine să te întrebe unde vrei să ajungi. Nu încerca să pronunţi cuvintele cu accentul localnicilor: va fi imposibil. Islandezii îţi vor scrie pe o hârtie numele locului în care vrei să ajungi, iar pentru conversaţie, trebuie să ştii că aproape toţi islandezii vorbesc foarte bine limba engleză. În weekend, Islanda se transformă în tărâmul distracţiei. Pregăteşte-te de petrecere: Reykjavik-ul nu duce lipsă de baruri.

La cumpărături

În capitala Islandei există două mall-uri, iar centrul oraşului este împânzit cu buticuri unde găseşti de toate. Complexul Perlan găzduieşte un muzeu de ceară dedicat istoriei ţării. Dacă vrei să cumperi alcool ieftin, vei găsi toate sortimentele în aeroportul din Reykjavik, la preţuri mult mai mici decât în baruri.

Peisaj fantastic

Islanda este împânzită de parcuri naturale. De fapt, întreaga insulă pare un parc natural uriaş, iar drumeţiile au un farmec incredibil. În mijlocul verii, soarele pare să nu apună niciodată, iar asta poate duce la tulburări de somn. Oricum, cine ar vrea să doarmă într-unul dintre cele mai pitoreşti locuri din lume? La o oră de mers cu maşina de Reykjavik se află Laguna Albastră, unde te poţi scălda, indiferent de vreme. În orice caz, nu vei avea timp să te plictiseşti. Parcul Naţional Thingvellir pare desprins din poveştile pentru copii. Dacă vrei să petreci câteva ore aproape de cercul polar de nord, vizitează cel mai nordic oraş al ţării: Akureyri.

Scump, dar merită

Un concediu în Islanda te poate goli de toate economiile. Dar merită din plin! Decât să-ţi petreci două concedii banale în străinătate, petrece doar unul pe care să ţi-l aminteşti toată viaţa. Cinci nopţi în Reykjavik şi două nopţi în Copenhaga costă 499 de euro de la Olimpia Turism pentru perioada 17 octombrie – 21 octombrie, în timpul aurorei boreale. Preţul include cazarea la un hotel de trei stele într-o cameră dublă, micul dejun, biletul de avion din Budapesta, precum şi taxele de aeroport. Internet wireless este disponibil în hoteluri şi este gratuit. Preţul nu include asigurarea medicală şi taxa de oraş. Un sejur de şase nopţi în Reykjavik costă 1.750 de euro de la Estella Travel. Preţul include biletul de avion dus-întors Bucureşti – Reykjavik, şase nopţi de cazare în hoteluri de trei stele, micul dejun, trei cine cu trei feluri de mâncare şi ceai, cafea în zilele 2, 3 şi 4, un pranz la pachet în cea de-a patra zi, transferuri de la aeroport la hotel, transport cu autocarul conform programului, ghid local şi un ghid român însoţitor. Preţul nu include taxele de aeroport şi biletele de intrare la obiectivele turistice. În timpul sejurului poţi lua ore de echitaţie, poţi să te plimbi cu barca pe laguna glaciară Jokulsarlon şi poţi vizita Laguna Albastră.

Dacă vrei să-ţi planific singur fiecare mişcare, cazează-te în Reykjavik, după care explorează insula. Un loc într-o cameră dublă în hotelul Reykjavik Centrum de patru stele costă 100 de euro în perioada 1 septembrie – 31 octombrie, de la Adria Travel. Preţul include şi micul dejun. Un loc într-o cameră dublă de la Aristocrat Travel sau AIS Travel în hotelul Radisson Blu Saga de patru stele costă 48 de euro. Aceleaşi agenţii oferă un loc într-o cameră dublă în hotelul Best Western Reykjavik pentru un preţ cuprins între 40 şi 44 de euro, în funcşie de perioada în care alegei să te bucuri de o vacanţă de vis.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă