12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIranul şi marile puteri au depăşit neînţelegerile privind acordul nuclear

Iranul şi marile puteri au depăşit neînţelegerile privind acordul nuclear

Iranul şi marile puteri au rezolvat “toate punctele aflate în dezacord” referitoare la acordul nuclear încheiat în noiembrie, transmite AFP, conform Mediafax.

Citeşte şi: SUA acuză Iranul că “brutalizează” poporul sirian

“Am găsit soluţii pentru toate punctele de dezacord referitoare la acordul de la Geneva, iar punerea sa în aplicare depinde de acum de ratificarea capitalelor”, a declarat Irib M. Araghchi, citat de Televiziunea publică iraniană.

Oficialul iranian a făcut acest anunţ după discuţiile care au avut loc timp de două zile în Elveţia între reprezentanţii Iranului şi cei ai Grupului 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania).

Citeşte şi: John Kerry: SUA vor accepta o implicare constructivă a Iranului

“Au fost făcute progrese semnificative în toate problemele care existau”, a confirmat Michael Mann, purtătorul de cuvânt al lui Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Citeşte şi: IRAN: 20 ianuarie, data propusă pentru aplicarea acordului de la Geneva

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă