Saracirea neasteptata a unei societati se mai manifesta si prin fanteziile organizatorice ale puterilor publice si ale filantropiei. Unul dintre vecinii mei, aici in Bruxelles, a descoperit asta mergand la biroul de somaj sa vada daca tot nu se gaseste nimic pentru el. somer de lunga durata, omul e fumator, ba chiar, din depresie si singuratate, si un pic betiv. El nu ascunde asta, ba chiar recunoaste trist ca isi petrece zilele in fata televizorului, aprinzand tigara de la tigara. S-a intors insa si mai mohorat de la biroul de somaj, povestind, parca un pic incredul, ca functionarii de acolo i-au propus – impus, mai degraba, zice el – o cura gratuita de dezintoxicare. Un tratament platit de stat, prin care cei care il urmeaza cauta sa se lase de fumat. Pacientii merg la un psiholog, la un tabacolog si primesc medicamente si tot felul de patch-uri care se prind de piele si care sunt presupuse a te ajuta sa te eliberezi de viciu.
Costul total al tratamentului, platit integral de stat: 600 euro. Bietul om a refuzat si a venit inapoi foarte intristat ca somajul vrea sa-i ia placutul viciu. Deja nu mai e voie sa fumezi nici in crasme, acum nu ti se mai da voie nici acasa… "De ce sa ma las de fumat?", a intrebat, retoric, desigur, stiind dinainte raspunsul: "Pentru ca somerii, fragilizati psihologic si cu bani putini, au tendinta de a fuma si mai mult si de a-si prapadi banutii – primiti de la stat, adica de la noi toti – pe tigari". Bietul om era revoltat si cauta sa-si formuleze motivul revoltei, simtea ca argumentul moral e subred. Ceea ce nu stia insa – si a aflat-o cu oroare – este ca in Anglia somerii trebuie sa declare si daca beau. Guvernul laburist le-a cerut serviciilor sociale sa puna in formularul de inscriere la somaj si intrebarea daca cel care vine dupa ajutor
bea in mod regulat. Daca da, atunci trebuie sa urmeze o cura care sa-l faca din nou un membru apt al societatii.
Serviciile sociale au voie chiar sa contacteze politia si sa verifice daca respectivul solicitant a avut in trecut probleme legate de alcool. In cazul in care se descopera o minciuna, cel in cauza isi poate pierde dreptul la somaj. O serie de asociatii civice au protestat deja impotriva acestei derive moraliste si a spectrului de stat atoatesupraveghetor care se profileaza in spatele respectivelor initiative. Criza e pe cale astfel de a ne duce nu doar spre o saracire generalizata, dar si spre o filantropie selectiva si ipocrita. Departe de a deveni mai virtuos, somerul va fi astfel impins sa fumeze si sa bea in ascuns… acasa, cu tot sentimentul de culpabilitate care deriva de aici, ba chiar cu toate denunturile inevitabile la care asta va duce, denunturi din invidie si rautate deghizate in virtuti cetatenesti.
Argumentul moral nu numai ca e subred, dar aminteste de anumite scene din romanele lui Dickens, unde cucoanele instarite si bine intentionate duceau hrana cu cosul prin familiile de saraci, insa nu distribuiau decat rareori bani, pentru ca asta i-ar fi impins pe barbati sa bea. In completarea acestei logici venea si faptul ca pe atunci inca se mai facea inchisoare pentru datorii neplatite. Poate ca noua morala ne va aduce inapoi si asta.
