Iohannis și revitalizarea funcției prezidențiale

Indiferent cum va pleca Ponta de la Palatul Victoria, brațul de fier va fi între președinte și parlamentari, adică partidele politice.

„Solicit demisia primului ministru Pon­ta“, declara vineri, 5 iunie, președintele Iohannis, marcând astfel intrarea într-o nouă etapă a mandatului său. Dincolo de circumstanțele care au dus la această declarație, e un gest care aruncă o nouă lu­mină asupra primei etape și deschide o perioadă pli­nă de oportunități, dar și de riscuri pentru titularul funcției prezidențiale.

Prima observație care se im­pune este aceea a pu­ternicei impresii de trecere fără tranziție de la o ti­mi­ditate plină de ezitări la una dintre cele mai importante și controversate mișcări pe care le poate face șeful statului. Eve­nimentele ulterioare ne vor demonstra da­că Iohannis a acționat exclusiv în calitate de președinte-garant al ordinii cons­ti­tu­ționale sau are pregătiți și acei pași politici care vor duce la schimbări de majorități și, implicit, la creșterea influenței prezi­dențiale.

Contextul de dinainte de acest moment era marcat de înmulțirea criticilor la adre­sa izolării și neputinței prezidențiale, în contrast cu așteptările din toamnă, un con­trast accentuat de revenirea primului ministru în centrul dezbaterii publice. Pon­ta le părea multora înșurubat în func­ție până la alegerile parlamentare de anul viitor și asta sublinia nu numai mar­gi­na­li­zarea lui Iohannis, ci și a funcției prezi­dențiale.

Citește continuarea comentariului în Revista 22.