E destul de placut sa ai semnale cat de cat pozitive despre tara ta si despre cetatenii ei la Paris, sau oriunde in Occident. Cum acum nu ma pot afla oriunde in Occident, din pricina de neputinta de ubicuitate, le-am gasit cu mare placere „pe la Paris si primprejurul…”, vorba lui Villon-Vulpescu. Nu le-am cautat cu dinadinsul, nici n-as fi avut cum, dupa cum se stie, acele sunt imposibil de gasit in carele cu fan. Cu cativa ani in urma, la Lyon, vazusem in librarii mai multe nume romanesti pe copertele unor carti publicate la edituri necunoscute mie, dar nu erau acelea ale scriitorilor care azi conteaza in clasamentele romanesti, si cu atat mai putin in asa-zisul canon, ci numele unor scriitori cvasi-necunoscuti care traiau de ani de zile in Franta. Buni si ei, fireste.
De data aceasta, primul nume romanesc pe care mi-au cazut ochii a fost, cred, cel al lui Marin Sorescu, cu volumul „Le Paysan de Danube”, editat intr-o editie foarte stearsa, grafic vorbind, de Jaqueline Chambon. Tot la FNAC, marea librarie de pe Rue de Rennes, apare intr-o editie comparabila cu a oricarui mare scriitor din lume, traducerea romaneasca a romanului lui Norman Manea, „Intoarcerea huliganului”, la Seuil. De altfel, romanul lui Norman Manea se numara si printre cele 18 aparitii ale „rentree”-ei din toamna aceasta, alese de revista „les inrockuptibles” pentru a fi prezentate intr-un supliment separat, o mica antologie, in numarul de saptamana trecuta.
Cum insa filmul cam bate inca literatura, cel mai bine reprezentat nume in media pariziana este cel al lui Catalin Mitulescu, al carui film, „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”/”Comment j'ai fete la fin du monde”, a intrat pe ecranele din capitala Frantei, miercuri, 30 august, anuntat din timp, cot la cot cu, de pilda, „Les Particules elementaires”, de Oscar Roehler, dupa Houellebecq, sau „The Sentinel”, cu Michael Douglas, ultimul urmarindu-te obsedant cu privirea de pe peretii statiilor de metrou, dar si de pe turnurile de afisaj si publicitate care impanzesc orasul – inca – lumina, aici mai ales fiind secondat de „Particulele elementare”.
Filmul lui Mitulescu in „Figaro Magazine”
Filmul lui Mitulescu nu beneficiaza de aceasta publicitate dezlantuita, dar a fost recomandat, e drept cu o stea din doua posibile, saptamana trecuta, in „Figaro Magazine”, iar miercuri, in ziua intrarii pe ecrane, a avut o prezentare in sectiunea „Figaro et vous”. Articolul lui Brigitte Baudin se intituleaza „Les fantomes de Ceausescu”/”Fantomele lui Ceausescu” si vorbeste despre viata de toate zilele din timpul comunismului ceausist, cu ample declaratii ale tanarului regizor, unele dintre ele nu lipsite de haz. Pe cand mai era copil, in familia sa de oameni simpli care simteau pe spinarea lor regimul comunist, Catalin Mitulescu si ai lui se jucau de-a dictatorul si poporul: bietul sau tata era inchis undeva, in locul dictatorului, spre bucuria celor care-l inchideau, ca acesta le cazuse, in sfarsit, in gheare. Cand, de fapt, tot ei ramaneau in ghearele securitatii si ale militiei, de care, spune tanarul regizor, parintii sai se temeau. Poate parea uimitor pentru un roman ca autoarea articolului trebuie sa explice ce era Free Europe, pe care o ascultau si cei din familia viitorului regizor, asemenea atator si atator romani: „une radio clandestine qui leur donne des nouvelles de l'etranger”(sic!). Nu aceeasi naivitate dovedeste Brigitte Baudin atunci cand observa ca, desi, Romania a intrat intr-o „noua era: cea a democratiei”, „ea nu s-a debarasat de fantomele unui apasator trecut inca prea apropiat”. Articolul din „Figaro” se fereste sa se pronunte asupra valorii filmului, dar paginatia sub deschiderea Mostrei venetiene si a cronicii filmului „Particulele elementare”, de asemenea fara judecati de valoare si mai mult descriptiva, il plaseaza de la inceput la un nivel ridicat de interes, fiind o recomandare pozitiva intrinseca. O fi mult, o fi putin? intreaba jucatorii de pocher, dandu-i fiori vreunui naiv care cere mult ca sa-si alunge, cu vreo cacealma, partenerii de la masa. In cazul nostru nu e vorba de o cacealma, iar prezentarea din „Figaro” e chiar ceea ce trebuie, in ziua intrarii pe ecrane.
Mai multi politisti decat expulzati
Ei, si ca sa nu ma bucur eu prea mult si fara masura, in ciuda faptului ca nici un roman n-a luat totusi Premiul Nobel pentru Literatura, caci numai de asta se discuta, nimeni nu sufla o vorba despre cel pentru matematica sau pentru chimie, iata si o cireasa pe un tort prea repede plasmuit de fantasmele noastre romanesti si psihanalizabile: in aceeasi „les inrockuptibles” (nu e o greseala, spun pentru cine nu a auzit de aceasta revista, e un fel de… „re:publik” al francezilor, avant la lettre), o stire glumeata despre 73 de romani expulzati din Franta. Dar fara vreun parti pris fata de cei expulzati, cu umor coroziv pentru politia franceza: „Ministrul de interne s-a felicitat pentru acest zbor „fara incidente”, incadrat de 85 de politisti”. Adica, observa inrocuptibilul, 1,16 politisti per roman expulzat. Cat despre ministrul de interne, cel despre care e vorba aici, nu e nimeni altul decat Nicolas Sarkozy, a carui carte, „Temoignage”, umple si ea librariile mari si mici. Ai nostri ca brazii, imi spun si ma intorc la Catalin Mitulescu, la Norman Manea si la Marin Sorescu.
