Zeci de companii, cu precădere cu capital german, cum ar fi Metroplan, prospectează piaţa clujeană.
Compania Reif România, care face parte din grupul german Reif, impreună cu firma Metroplan Germania, a organizat la Cluj o conferinţă cu tema „Perspectivele şi oportunităţile dezvoltării sectorului de logistică şi producţie în Europa de Est”, la care au participat peste 30 de reprezentanţi ai unor firme din Europa Centrală şi de Vest. Scopul evenimentului a fost acela de a prezenta invitaţilor, în mare parte oameni de afaceri din Germania, oportunităţile de investiţii din zona Clujului.
Evenimentul a prilejuit, de fapt, întâlnirea oamenilor de afaceri central-europeni cu cei locali, iar în tipul discuţiilor ei au atins problema fiscalităţii româneşti, a pieţei muncii şi a nivelului de calificare, dar participanţii au vorbit şi despre infrastructură, salarii sau perspectivele economice ale României şi despre pronosticul ieşirii din criză a ţării.
Clujul, o alegere bună
Reprezentanţii firmelor germane deja existente în Cluj, cum ar fi Reif, Metroplan şi Eckerle, au adus argumente potrivit cărora Transilvania şi mai precis Clujul sunt o alegere bună pentru investiţii, chiar dacă legislaţia se schimbă de la o zi la alta. „În ceea ce priveşte taxele, ni se zice că legislaţia românească se armonizează cu cea din Uniunea Europeană. Pe de o parte, consilierii ne dau anumite sfaturi, după care reprezentanţii autorităţilor ne spun că nu este aşa. Însă nici aceştia nu ştiu să ne explice exact de ce nu este aşa, dar oricum au altă părere. Iar dacă ai cinci avocaţi, fiecare va avea altă părere, şi dacă îi întrebi peste o oră, vor avea, din nou, alte păreri”, a declarat Joachim Eckerle, care face parte din echipa de conducere a Eckerle Industrie GmbH. Totuşi, acesta a explicat că românii, deşi nu sunt plătiţi foarte bine, nu sunt deloc nişte muncitori proşti, dar absolvenţii de facultăţi tehnice au mult prea puţină practică la activ şi investitorii trebuie să ştie că este necesar să investească în personalul înalt calificat pe care îl vor angaja.
Zonă industrială privată
Reif România este compusă din două firme: Reif Infra SRL, care are în prezent 55 de angajaţi şi se ocupă cu lucrări de infrastructură / canalizare şi Reif Construct SRL, care se ocupă de vânzarea terenurilor din Zona Industrială Reif de la Câmpia Turzii. Zona Industrială se întinde pe o suprafaţă de 44 de hectare, în care sunt oferite toate condiţiile pentru dezvoltarea unei afaceri.