27.7 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialInvestiţie blocată de localnici

Investiţie blocată de localnici

Construirea unei ferme cu 4.000 de porci a fost abandonată în Mireşu Mare, deoarece sătenii sunt nemulţumiţi de mirosul degajat.

Un proiect în valoare de 2,2 milioane de euro care avea aprobată finanţare europeană a fost pierdut în urma protestelor localnicilor din Mireşu Mare, reacţie argumentată prin… mirosul urât care s-ar abate asupra satului maramureşean. Proiectul urmărea construcţia unei ferme de 4.000 de porci şi iniţial a primit aprobare de construcţie din partea Consiliului Local (CL) Mireşu Mare. Aşa că, până la venirea banilor europeni, pentru a grăbi finalizarea fermei, investitorii s-au apucat de treabă şi au început construcţia din fonduri proprii. Numai că localnicii au protestat vehement. Ei şi-au acuzat aleşii că au aprobat un proiect care le cauzează neplăceri. „O să pută-n tăt satu’, nu vrem nimic, nici o fermă”, au strigat localnicii în timpul nenumăratelor proteste din faţa primăriei locale şi a Prefecturii Maramureş. Aşa că, la „presiunea străzii”, consilierii locali au revenit asupra planului urbanistic zonal (PUZ) prin care aprobau construcţia fermei de porci.

Consiliul Local, dat în judecată
Cu proiectul blocat, investitorii au dat în judecată Consiliul Local (CL) Mireşu Mare. Însă nici în timpul procesului protestele localnicilor, înspăimântaţi de perspectiva mirosurilor cu iz porcin, nu au încetat. Acum însă, prefectul Sandu Bombonel Pocol i-a calmat pe sătenii nemulţumiţi, pe care i-a anunţat că proiectul „nu mai are temei legal de construcţie”. Povestea a început în iulie 2008, când CL Mireşu Mare a avizat PUZ-ul pentru „o fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor a societăţii Suin Serv Baia Mare”. Ferma era finanţată din fonduri structurale europene, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). În august 2008, CL Mireşu Mare a cedat la presiunea localnicilor şi a revocat hotărârea prin care au aprobat investiţia.  

Revocare legală
În procesele care au urmat, Tribunalul Maramureş şi Curtea de Apel Cluj au decis, definitiv şi irevocabil, că revocarea hotărârii este legală. „Decizia instanţei de judecată a fost comunicată societăţii comerciale. Populaţia trebuie să se liniştească în acest moment, pentru că nu mai poate fi vorba de temei legal pentru constucţia fermei de porci”, a declarat prefectul Pocol. Mai mult, firma nu mai poate beneficia de fonduri structurale europene pentru construcţia fermei, fapt pe care prefectul l-a comunicat directorului Agenţiei de Plăţi Maramureş, Rodica Miclăuş: „Să nu apuce să îi vireze banii”.

Cele mai citite

Horoscop 9 august 2026: nativii care trebuie să aibă răbdare și să nu forțeze lucrurile

Horoscop 9 august 2026. Ziua vine cu energii diferite pentru cele 12 zodii. Unii nativi simt nevoia să facă ordine în viața lor și...

Fermierii au redus suprafețele cultivate în primăvară la cel mai mic nivel din ultimii șase ani

Suprafața cultivată de fermierii români în campania de primăvară din acest an a coborât la cel mai redus nivel din 2020 până în prezent.Datele...

Semne care pot indica necesitatea unui consult de ortopedie pediatrică

Copiii cad, aleargă, se lovesc și cresc rapid. De multe ori, durerile sau micile accidente fac parte din dezvoltarea lor normală. Totuși, există...
Ultima oră
Pe aceeași temă