Demisia lui Mircea Miclea nu trebuie privita doar ca un simplu protest izvorat din orgoliul unui om suparat ca nu fost bagat mai mult in seama. Este posibil ca ministrul Educatiei sa considere subtierea bugetului pentru Invatamant ca pe o jignire adresata profesorilor, invatatorilor si elevilor de un guvern mai putin interesat de pregatirea viitoarei generatii. Se vorbeste de Miclea ca ar fi speculat, totodata, momentul mai putin favorabil pentru a forta demisia din Guvern cu scopul de a arata ca nu suporta sa-i fie calcata onoarea in picioare.
Chestiunea in sine poate fi intoarsa pe toate fetele. Intotdeauna se pot gasi elemente de natura sa provoace discutii pro si contra. Ma gandesc insa ca pentru cititor mai important este nu un protest al unui inalt demnitar, ci dezinteresul celor care s-au ocupat de repartizarea bugetului pe 2006. Exista un semnal deloc linistitor referitor la rolul pe care il are educatia in dezvoltarea economica, sociala si umana la nivel national. Se pare ca inca nu s-a inteles ca performanta, cu tot ce implica ea, nu poate fi posibila fara o educatie pe masura cerintelor existente pe plan international. Din pacate, invatamantul romanesc, sub aspectul potentialului de care dispune in prezent, nu poate intra in competitia europeana atat timp cat beneficiaza de un buget sarac. Guvernantii, indiferent din ce partid fac parte, cer performanta la nivel de economie capitalista cu scoli unde elevii invata sa numere folosind betisoare facute din nuiele de salcie taiate din zavoi. Cand vine momentul deschiderii anului de invatamant, se fac declaratii pompoase din care reiese grija speciala acordata activitatii de educatie si cercetare. Ramai cu gura cascata cand auzi astfel de bazaconii. Cad tavanele in capul copiilor si spui ca este bine. Stau elevii cate trei intr-o banca si declari ca invatamantul este pe drumul cel bun. Noroc cu olimpicii medaliati in strainatate! Prin urmare, ma indoiesc de intentiile bune ale finantistilor daca s-au gandit sa mature resturile ramase de la impartirea bugetului national pentru a da Educatiei fonduri echivalente cu cele din anul anterior. Alianta D.A. nu-si tine promisiunile electorale. Un domeniu vital pentru viitorul tarii este din nou luat in deradere. Repet, aici nu este vorba de orgoliile lui Mircea Miclea, ci de alocarea unui buget mic in comparatie cu importanta actului educational pentru societate. Fara o pregatire corespunzatoare si o sanatate pe masura, nu are rost sa ne facem iluzii ca putem fi altceva decat ce suntem in prezent ca popor.
