Oleg Serebrian, 45 de ani, ambasadorul Republicii Moldova în Franța, cunoscut și pentru cărțile lui despre geopolitica regiunii Mării Negre, amintește în interviul pentru România liberă că “vreme de douăzeci de ani pericolul separatismului transnistrean a fost ignorat de prietenii noștri de la Kiev” și, mai mult, unii politicieni ucraineni “chiar susțineau fățiș autoritațile de la Tiraspol”.
Serebrian nu crede într-o rezolvare rapidă a conflictului din Ucraina și susține că “soluționarea tuturor conflictelor «înghețate» sau «fumegânde» din zona Mării Negre nu va fi posibilă atât timp cât va exista un antagonism Est-Vest” și că “doar o apropiere ruso-europeană poate conduce la închiderea acestor dosare”. Diplomatul moldovean mizează pe apropierea țării sale, precum și a Georgiei și Ucrainei de UE, dar, în același timp, consideră că “factorul care trece cel mai puțin observat este “capitalul de imagine” pe care Rusia îl mai are în toate aceste state, lucru care poate fi constatat și în ultimele sondaje de opinie. Din punctul de vedere al lui Oleg Serebrian, nu doar Republica Moldova sau Ucraina se află într-un spațiu gri, ci întreaga Europă.
Republica Moldova are un nou guvern, care a trecut de Parlament cu votul comuniștilor. Este acesta o soluție de stabilizare a lucrurilor?
Oleg Serebrian: A fost un eveniment așteptat și în Republica Moldova, în țările și instituțiile internaționale partenere. Doamna Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, precum și dl Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate și extindere, au salutat învestirea noului guvern de la Chișinău. Prietenii occidentali ai Republicii Moldova și-au exprimat încrederea că noul cabinet de miniștri va intensifica eforturile în vederea realizării reformelor-cheie, mai cu seamă în sectoare precum justiția și finanțele.
Fostul președinte Traian Băsescu spunea recent că România ar fi avut câteva “chei” pentru a sprijini forțele pro-europene din Republica Moldova pentru a scurta drumul spre un nou guvern. Cum credeți că ar fi putut veni acest sprijin?
O.S.: Condiționalul trecut nu folosește la nimic în analizele politice. E treaba istoricilor să estimeze eventuale scăpări, dacă acestea s-au produs. România, ca și Franța, Germania, Polonia sau țările baltice, a fost și, fără îndoială, va rămâne alături de Republica Moldova pe tot parcursul acestui drum lung și dificil spre UE.
Ucraina pare să fi pierdut confruntarea cu Rusia, nu mai are control politic și administrativ asupra Dombasului, iar Crimeea pare să fie scoasă total din toate ecuațiile. Cât de periculos este acest precedent pentru Republica Moldova?
O.S.: Nu situația din Ucraina e un precedent pentru Republica Moldova, ci situația din estul Republicii Moldova a constituit un precedent pentru Ucraina. Vreme de douăzeci de ani pericolul separatismului transnistrean a fost ignorat de prietenii noștri de la Kiev. Unii politicieni ucraineni mai exaltați chiar susțineau fățiș autoritățile de la Tiraspol.
Credeți că Ucraina își va mai putea recupera vreodată teritoriile pierdute?
O.S.: Este greu de prezis ce se va întâmpla în 10, 25 sau 50 de ani. Când, în 1998, scriam în „Geopolitica spațiului pontic“ că Donbasul poate ieși, în anumite circumstanțe, de sub controlul Ucrainei, erau unii analiști politici care-mi reproșau deschis lipsa cunoașterii suficiente a situației din cele două regiuni estice ucrainene. Îi ințelegeam, dar încă acum trei ani puțini ar fi avut curajul să califice Donbasul ca teren pentru un eventual conflict. Acum lucrurile au mers prea departe. Nu putem conta, din păcate, pe o soluționare rapidă a acestui dosar în favoarea Ucrainei, dar nici nu putem exclude o schimbare radicală a conjuncturii geopolitice într-un deceniu ori un sfert de secol. Regiunea Mării Negre, fiind la intersecția faliilor geopolitice Est-Vest, dar și Nord-Sud, are o „climă geopolitică“ foarte nestatornică.
În acest moment, cele trei state care au semnat Acordurile de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, au fiecare trupe rusești pe teritoriile lor. Cum vedeți avansul lor spre Vest?
O.S.: Prezența militară despre care vorbiți nu datează nici de ieri, nici de anul trecut. Poate unii au descoperit-o abia acum, dar ea datează din secolul trecut, în toate cele trei cazuri. Oricum, atât Republica Moldova, cât și Ucraina și Georgia sunt hotărâte să avanseze în direcția vestică. În același timp, nu putem contesta faptul că dosarele conflictuale cu care sunt confruntate cele trei țări reprezintă un serios handicap de imagine pentru ele.
Rusia va fi principala putere militară la Marea Neagră? Cu ce consecințe?
O.S.: Rusia e, pentru moment, în pofida creșterii rapide a forței militare a Chinei, a doua putere militară a lumii, după SUA. Nimeni nu pune la indoială faptul că Rusia este, și va rămâne, cel puțin în viitorul prognozabil, principala putere militară din spațiul pontic.
Care ar fi soluțiile practice prin care Republica Moldova ar putea ieși din zona gri?
O.S.: Mă tem că toată Europa e acum în zona gri. Dacă analizăm situația economică din unele țări din sudul Uniunii, ori problemele securitare de la hotarele sale sudice și estice, sau dacă deschidem dosarul demografic european (cu toate componentele sale), vom vedea că trebuie să căutăm această ieșire din impas împreună. Lucrurile sunt foarte interdependente astăzi. Criza economică din Grecia, suita de atentate teroriste din unele capitale vest-europene ori conflictul din estul Ucrainei sunt capitole ale aceluiași dosar: sunt simptome grăitoare ale unei boli pan-europene. În aceste condiții, a lăsa Grecia, Ucraina ori Republica Moldova să înoate singure până la mal, cum propun unii politicieni radicali din vest, e curată nebunie. Toți suntem în aceeași barcă. În valurile provocate de naufragiul Greciei sau al Ucrainei riscă să se înece mai mulți, de aceea soluțiile pentru ieșirea din zona gri trebuie căutate împreună.
Rusia își păstrează încă o anumită influență în interiorul Republicii Moldova. Care sunt pârghiile prin care poate acționa?
O.S.: Rusia are o importantă prezență istorică, culturală și economică în majoritatea țărilor ex-sovietice, dar factorul care trece cel mai puțin observat este capitalul de imagine pe care îl mai are în toate aceste state, lucru pe care-l desprindem consultând chiar și ultimele sondaje de opinie din Georgia, Republica Moldova sau chiar Ucraina.
Pe termen lung se întrevede o “ruptură” între statele UE care susțin Rusia și restul Europei. Care ar putea fi consecințele asupra Republicii Moldova?
O.S.: Soluționarea tuturor conflictelor „înghețate“ sau „fumegânde“ din zona Mării Negre nu va fi posibilă atâta timp cât va exista un antagonism Est-Vest. Doar o apropiere ruso-europeană poate conduce la închiderea acestor dosare. În recenta mea carte „Rusia la răspântie“ reamintesc despre conceptul unei Confederații Europene lansat în 1989 de președintele francez François Mitterand, un proiect geopolitic revoluționar al unei Europe de la Atlantic la Vladivostok. Proiectul pan-european va rămâne și incomplet, și falimentar, atâta timp cât state precum Republica Moldova, Ucraina, Belarus, dar și țările caucaziene, Turcia și Rusia nu-și vor găsi locul în el. Proiectul european poate fi ori confederal și atotcuprinzător, ori federal, romano-germanic, realizat în spațiul relativ restrâns al fostului Imperiu Carolingian unde a și apărut Comunitatea Europeană. Cred că în bună parte situațiile de criză cu care se confruntă acum atât vestul Europei, cât și estul continentului, se datorează lipsei unei clarități privind finalitatea proiectului european și lipsei de curaj geopolitic al vest-europenilor în anii 1990, când s-a destrămat blocul comunist.
De la an la an situația Transnistriei rămâne neschimbată, Formatul de negocieri 5+2 nu avansează, iar această regiune rămâne o piatră de moară care trage Republica Moldova înapoi. Experta germană, Anneli Ute Gabanyi crede că Republica Moldova ar trebui pur și simplu să renunțe la această regiune, care din punct de vedere istoric nu i-a aparținut. Ar fi posibil așa ceva?
O.S.: Nu, desigur. Ar fi un pas periculos, care ar complica și mai mult lucrurile. Acum niște ani, fiind deputat în Parlamentul Republicii Moldova, propuneam înghețarea temporară a situației, stabilirea unui hotar administrativ bine controlat cu zona separatistă și orientarea preocupărilor Chișinăului spre partea de bază a Republicii Moldova. Îmi exprimam speranța, că dacă lucrurile vor merge bine în Republica Moldova, dacă ea va deveni atractivă pentru populația din zona separatistă, atunci șansele ca acest conflict să-și găsească soluția ar crește substanțial. Mulți au interpretat această propunere ca pe un îndemn de a renunța la zona transnistreană. Nu am fost niciodată partizanul unui astfel de scenariu necugetat. Ce înseamnă Transnistria? Văzut de la Chișinau și de la Tiraspol hotarele regiunii sunt diferite. Granița pe Nistru înseamnă să renunțăm la o serie de comune transnistrene aflate acum sub administrația Chișinăului, să-i trădăm pe acești oameni care au luptat pentru a rămâne în componența Republicii Moldova, au rezistat vreme de un sfert de veac unor presiuni psihologice și economice puternice. În același timp, nu cred că Tiraspolul va renunța atât de simplu la comunele pe care le controlează în dreapta Nistrului și, mai ales, la municipiul Tighina, al patrulea oraș ca mărime al Republicii Moldova. Chiar dacă am admite că problema hotarelor ar fi rezolvată, recunoașterea independenței zonei transnistrene poate incita și alte regiuni ale Republicii Moldova să facă același pas, generând o periculoasă reacție în lanț. Exemplul federației serbo-muntenegrene e foarte elocvent în acest sens.
