12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIntoxicaţi cu mâncarea de la mănăstire: 20 de persoane internate în spital

Intoxicaţi cu mâncarea de la mănăstire: 20 de persoane internate în spital

Douăzeci de persoane, între care 18 copii, care au participat, duminică, la slujba oficiată de Sfânta Maria la Mănăstirea Ivrinezu au ajuns la două spitale din judeţul Constanţa, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la biserica mănăstirii, potrivit Mediafax.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Constantin Dina, a declarat că aproximativ 60 de persoane au mâncat la Mănăstirea Ivrinezu, iar până în prezent 20 dintre acestea au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Potrivit sursei citate, 14 din cele 20 de persoane se află la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, iar celelalte şase la Spitalul Municipal Medgidia.

Din cele 20 de persoane, 18 sunt copii, unii având vârste sub doi ani.

Directorul DSP a precizat că bolnavii le-au spus cadrelor medicale că au mâncat, la agapa de la mănăstire, brânză, salam şi pulpe de pui.

Conducerea DSP Constanţa a deschis o anchetă în acest caz, iar o echipă a instituţiei va merge la mănăstire penru a recolta probe din alimentele consumate.

Reprezentanţii DSP spun că mănăstirile nu au nevoie de autorizaţii sanitare pentru a organiza mese pentru pelerini.

 

Cele mai citite

Nașterile și căsătoriile în Germania au ajuns la cele mai scăzute niveluri în 2023 din ultimul deceniu

Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă