Performanta in schi nu este la indemana oricui. Pentru a ajunge in elita mondiala, schiorii au nevoie de pasiune, efort, disciplina si foarte multa perseverenta. Trebuie sa treaca peste micile bucurii ale vietii si uneori chiar peste accidente pentru a putea ajunge acolo unde multi dintre voi nici nu indraznesc sa viseze.
Despre toate aceste aspecte am discutat cu Hermann Maier – unul dintre cei mai mari schiori din istorie – intr-un interviu acordat in exclusivitate editiei print Skipass Magazine.
Skipass Magazine: Povesteste-ne pentru inceput despre anii tineretii. Cand ai inceput sa schiezi? Si care au fost pasii sprea marea performanta?
Hermann Maier: Am schiat pentru prima dată la vârsta de trei ani, împreună cu mama. Mama făcea acest lucru din pasiune, în timp ce tatăl meu era ceva mai grăbit, îşi propusese pentru mine, probabil, multe obiective. Am început schiul, aşadar, îndrumat de mama mea, aici în Flachau. Şi nu am început cu „plugul” (poziţia de debut, cu schiurile în V n.n.), mama m-a pus direct în poziţia de coborâre, a spus că e mai simplu aşa! (râde). De acolo totul a decurs pas-cu-pas, pornind de la un mic grup de schiori de aici din Flachau, care era şi echipa de schi a satului nostru, apoi am fost selecţionat în echipa regiunii Salzburg, ajungând acolo la vârsta de 10 ani şi totul mergea foarte bine.
Apoi au început necazurile. La 15 ani am început să am probleme la nivelul genunchilor. Eram destul de firav şi probabil că antrenamentele erau mult prea dure pentru mine. Apoi începusem antrenamentele cu porţi pentru slalom, ceea ce a fost o altă provocare: gândiţi-vă că eu aveam pe atunci doar 50 kg, în timp ce colegii de echipă cântăreau în jur de 80! Îmi era, practic, imposibil să pasez porţile aşa cum o făceau ceilalţi, oprindu-mă aproape în fiecare jalon şi, evident, pierzând timp preţios. Această problemă a întârzierii în dezvoltare a persistat aproape până la vârsta de 18 ani! Aşa că am fost nevoit să încep să mă orientez spre altceva şi m-am apucat de lucru ca zidar.
Cum a fost pentru tine momentul în care antrenorii ţi-au spus că ar fi bine să te apuci de altceva şi că schiul s-ar putea să nu fie pentru tine?
HM: În mod clar am fost motivat dintotdeauna să fiu schior de performanţă! Şi încă de la 8 ani visam să ajung şi eu campion. Apoi a venit momentul când am început să am îndoieli. Cu toate acestea nu am încetat să mă antrenez, dar şi să visez şi probabil aceasta m-a menţinut şi ajutat să merg mai departe atunci când mi-a fost cel mai greu. Totuşi, în această experienţă a fost şi un lucru bun: am învăţat o meserie şi, mai important, am învăţat ce înseamnă să munceşti pentru bani! Şi cât de greu se fac banii. A fost o lecţie pe care nu am uitat-o şi care m-a ajutat din plin, mai târziu, pe parcursul întregii mele cariere sportive: ce înseamnă să munceşti şi cât de important e să îţi urmăreşti şi să-ţi realizezi visul de copil. După vârsta de 18 ani au început să apară victoriile şi de acolo am mers tot mai sus, mai sus, mai sus.
Continuare în SkiPass Magazine
