9.2 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSpecialINTERVIU cu scriitorul Dan Lungu: FILIT, anatomia unui protest

INTERVIU cu scriitorul Dan Lungu: FILIT, anatomia unui protest

Lumea culturală e în fierbere de când organizatorii celui mai mare eveniment literar din țară, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, au anunțat suspendarea celei de-a treia ediții pe motive de ingerință a politicului în acest proiect cultural.

Cei mai importanți scriitori români, mulți dintre ei prezenți la primele două ediții, artiși, ziariști, dar și cititori care au devenit deja ”fani” ai FILIT au trimis mesaje de solidarizare cu organizatorii. Ce se află în spatele acestui protest am încercat și noi să aflăm de la scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii din Iași și manager al FILIT.

Ați hotărât suspendarea FILIT-ului de anul acesta acuzând factori politici ostili. Care au fost acei politicieni care au pus bețe în roate unui eveniment care a adus Iașiului numai cuvinte de laudă atât în țară, cât și în presa străină?

Pentru a fi cât mai bine înțeles, pentru început voi prezenta faptele și consecințele lor. De aici vom vedea cum s-a ajuns ca echipa de organizare FILIT să recurgă, în semn de protest, la un gest atât de radical și de dureros, autosuspendarea festivalului. Pentru a simplifica lucrurile, voi cumula faptele în doua categorii mari, pe care le voi discuta separat: pe de o parte, este vorba de declanșarea, în ultimele săptămâni, a unei campanii de denigrare a FILIT fără precedent, iar pe de altă parte, de publicarea a trei comunicate de presă (pe 16, 17 și 19 iunie) care conțin mai multe neadevăruri despre FILIT, comunicate semnate ”Cristian Stanciu, Lider grup consilieri județeni PSD”. Consecințele celor două șiruri de fapte au fost devastatoare.

Era prima dată când era atacat FILIT-ul?

Desigur, de-a lungul timpului, FILIT-ul nu a fost scutit de înțepături în presă sau chiar de atacuri sporadice maloneste, însă niciodată nu am considerat că e cazul să ripostăm, cu atât mai mult cu cât acestea veneau dintr-o zonă nefrecventabilă a presei ieșene, genul de gazete care lansează minciuni cu nonșalanță, îți trunchiază declarațiile și le scot din context fără nici un scrupul; pe scurt, cu care e pierdere de vreme să încerci să ai un dialog civilizat și să restabilești adevărul, pentru că ele, de fapt, nu vor asta. Însă ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme a întrecut măsura. Campania de defăimare, orchestrată pe mai multe voci mediatice, pentru a da senzația de pluralism al vocilor și a crea efect de realitate, a fost de o virulență ieșită din comun. Zi de zi au fost tocate mărunt festivalul, echipa de organizare și colaboratorii din anii precedenți. Au fost folosite deopotrivă teme mai vechi, dar s-au folosit din plin și de neadevărurile din cele trei comunicate pomenite mai sus, asupra cărora voi reveni.

Care erau mesajele acestei campanii de denigrare?

Mesajele ținteau cam în aceeași zonă, a presupusei lipse de transparență a bugetului festivalului, a presupuselor nereguli financiare și a necesității imperative ca DNA și Curtea de Conturi să vină și să facă ordine. Una dintre televiziunile locale a dat chiar știrea că FILIT e în vizorul DNA, sugerând iminența săltării vinovaților. Nu cred că trebuie să explic prea mult efectele unor astfel de afirmații repetitive asupra prestigiului și legitimității festivalului (pentru care, fiind finanțat din banii comunității, susținerea populară e vitală), asupra imaginii organizatorilor (cu toții oameni de cultură respectați, pentru care demnitatea și prestigiul personal sunt esențiale), asupra colaboratorilor, posibililor sponsori și parteneri, precum și asupra PFA-urilor sau firmelor care urmăreau anunțurile pentru licitații ale Muzeului Literaturii Române Iași, instituția organizatoare. Apoi, articolele defăimătoare apărute în presa scrisă au găzduit cu generozitate la comentarii șiruri interminabile de acuze nefondate, injurii, minciuni, jigniri etc., care prin stilistică, recurență și fidelitate față de mesajele campaniei de denigrare ne duc cu gândul la o echipă de postaci profesioniști, bine instruiți. Cum să spun, asemenea mizerii care nu pot fi spuse în articol fără a răspunde în fața legii, dar care sunt găzduite la subsol, nu cred că sunt mai puțin nocive decât articolele însele, cu atât mai mult cu cât cititorilor naivi le creează sentimentul de opinie publică generalizată. Asemenea comentarii produc o deteriorare a prestigiului/imaginii și creează o presiune psihică în aceeași măsură ca și textul, de aceea, sub aspectul răspunderii morale, nu le-aș despărți.

Când au intrat în scenă factorii politici?

Acum voi reveni asupra celuilalt șir de fapte, derulat în paralel, cele trei comunicate de presă, pline cu mai multe neadevăruri la adresa FILIT, dintre care voi lua în discuție acum doar trei, pe care le consider cele mai nocive pentru imaginea festivalului. Înainte de a le enunța, vreau să fac însă câteva precizări. Unu: nu știu dacă cele trei documente semnate ”Cristian Stanciu, Lider grup consilieri județeni PSD” sunt asumate doar de către domnia sa sau și de către toții consilierii județeni PSD, ori de către întregul partid ; ce pot spune cu certitudine este că, deocamdată, nimeni nu s-a dezis de ele. Doi : ele par a fi îndreptate mai curând asupra adversarului politic și nu în mod direct asupra festivalului sau a mea (pentru care sunt și cuvinte de laudă) ; FILIT este doar pretextul, instrumentul prin care se încearcă anihilarea dușmanului, decredibilizarea lui – așadar, FILIT este mijloc, nu scop, ceea ce nu l-a scutit de șocuri. Trei : caracteristica lor este că emană deopotrivă de la două autorități – PSD Iași și Consiliul Județean (finanțatorul principal al FILIT) – ceea ce le dă o credibilitate și greutate foarte mari în ochii publicului și chiar a presei oneste, de bună calitate.

Ce spuneau comunicatele de presă?

În privința neadevărurilor din cele trei comunicate, așa cum spuneam, le voi numi doar pe cele mai nocive:

”Deși s-a întocmit un raport de audit cu privire la ultima ediție FILIT, acesta este încă ținut la secret” (16.06.2015). Răspunsul este simplu : singura misiune oficială de audit de la CJ am avut-o în 2013, anul cînd am venit director, și care s-a făcut la solicitarea mea. E adevărat că raportul acelei misiuni încă nu l-am primit, însă ea a fost efectuată cu multe luni înainte de a se realiza prima ediție a FILIT-ului, deci e exclus să se refere la festival. O asemenea misiune se face cu un document oficial, înregistrat, deci nu cred că ar fi fost foarte complicat pentru șeful unui grup de consilieri județeni să verifice dacă a avut loc sau nu o asemenea misiune de control. Sunt de acord că este greu să găsești un raport dacă este ținut secret, dar e simplu de verificat în registre dacă a avut loc o misiune în acest sens sau nu. Odată ce constați că o astfel de misiune nu există, chestiunea devine limpede : nici raportul de audit nu există.

Se vorbește de un prejudiciu consistent care ar fi fost constatat de Camera de Conturi în cazul FILIT, comunicatul punând la dispoziție și un document în acest sens. Este adevărat că există un raport al Camerei de Conturi în privința FILIT 2013, dar este un raport contestat încă din octombrie anul trecut și așteptăm răspunsul de aproape opt luni. Nu cred că este corect să se discute pe niște cifre contestate și pe marginea unui document care în mod normal încă nu este public. În plus, documentul pus în circulație de comunicat este diferit de cel pe care îl avem noi la MLR și care, fără îndoială, este originalul.

Care era a treia minciună nocivă, după cum ați numit-o?

Se spune că bugetul FILIT nu ar fi transparent. În fapt, Muzeul Literaturii Române Iași a răspuns întotdeauna oricărei solicitări oficiale privind cheltuielile pe care le face, în general sau în cazul FILIT, și am avut destule solicitări din partea jurnaliștilor și chiar a unui partid. Pe cei ce susțin contrariul, îi invit să îmi arate solicitarea, cu număr de înregistrare, iar eu le arăt documentul de răspuns cu număr de ieșire din partea instituției. Cine nu vrea să se obosească redactând o solicitare poate urmări toate achizițiile pe care le facem, pe site-ul Consiliului Județean Iași. Toate subordonatele sunt obligate să anunțe intențiile de achiziție pe acest site, precum și să publice anunțul de atribuire, unde se vede ce firmă a câștigat achiziția și la ce preț. Pentru procedurile mari, se poate consulta SEAP-ul, care este maximul de transparență în materie. Așadar, trebuie să fii realmente rău intenționat să spui că lucrurile sunt ascunse. Pentru cei care nu știu să utilizeze calculatorul/internetul sau nu au chef să caute, am întocmit un document intitulat ”Bugetul FILIT pe înțelesul tuturor”, publicat deopotrivă pe site-ul MLR, pe site-ul FILIT și care, mai ales, a fost oferit presei într-un comunicat, fiind preluat de multe publicații locale. Privind activitatea și bugetul general ale instituției, am publicat, pe site-ul MLR, Rapoartele de management pe anii 2013 si 2014. În plus, oricare dintre consilierii județeni poate avea acces la Serviciul buget al CJ, unde poate solicita date financiare privind MLR sau FILIT. În aceste condiții, găsesc că e ciudat să se țipe după un buget care este la îndemna tuturor.

Ce a urmat?

Așa cum spuneam, aceste trei mari neadevăruri ne-au făcut mult rău. În primul rând, fiindcă vin de la două surse de autoritate foarte puternice, CJ Iași și PSD Iași. Consiliul Județean este chiar finanțatorul, iar MLR Iași, instituția organizatoare, este subordonată: așadar, este de presupus că vocea din CJ știe foarte bine ce spune atunci când vorbește de raport de audit ținut secret (”secret” sugerând că sunt lucruri de ascuns, nereguli grave, balauri), de un raport defavorabil al Camerei de Conturi sau de lipsa de transparență a bugetului – nimeni nu-și poate imagina totala lipsă de acribie conținută de aceste afirmații. Mai mult, faptul că vocea finanțatorului face publice aceste lucruri este destul de ciudat, pentru că de regulă, atunci când problemele chiar există, ele nu se rezolvă în presă, cu scandal, ci legal, instituțional, conform procedurilor, asta dacă nu vrei să compromiți proiectul. Mesajul – intenționat sau nu – transmis indirect de cele trei comunicate este că un grup de consilieri CJ și PSD și-au luat mâna de pe proiect, îl aruncă în gura opiniei publice și a presei pentru a fi hărtănit, cu atât mai mult cu cât conțin neadevăruri flagrante. Este drept că în cele trei documente sunt destule cuvinte de laudă la adresa mea și a calității artistice a festivalului, însă partea bugetar-financiară este discreditată în mod barbar, malonest și cu efecte devastatoare. Dată fiind credibilitatea celor două surse de la care emană simultan documentele, efectele au fost maxime. Nu doar presa de scandal a luat la ventilat în mod sistematic materia primă oferită, dar chiar și ziarele serioase au preluat comunicatele, fără comentarii suplimentare, lucru de altfel explicabil. Nu ne trebuie prea multă imaginație să ne dăm seama de efectele asupra posibililor sponsori, colaboratori, parteneri și nu în ultimul rând asupra echipei de organizare FILIT sau a angajaților muzeului care lucrează pe acest proiect.

Care sunt consecințele acestei campanii media?

Consecințele campaniei de denigrare mediatică și a celor trei comunicate sunt deopotrivă de ordin simbolic și de ordin practic. Instrumentalizarea unui eveniment cultural de către politic, delegitimarea festivalului în ochii ieșenilor și a partenerilor instituționali (ambasade, institute culturale străine, sponsori, instituții culturale, firme), pătarea prestigiului evenimentului și a echipei de organizare, lezarea demnității umane și a onorabilității sociale a membrilor echipei de organizare sunt doar câteva exemple de efecte de ordin simbolic. Cele practice arată astfel: autorii români de bună condiție încep să se codească în a accepta invitația unui festival despre care se spun atâtea lucruri tulburi; persoanele fizice autorizate sau firmele nu se mai prezintă la licitațiile MLR, mai ales când e vorba de FILIT (campania de denigrare lansează aberații privind DNA și Curtea de Conturi, instituții care, firește, sperie), context în care am pierdut săptămâna trecută două proiecte ”FILIT fără frontiere” cu finanțare europeană, aproape 30.000 de euro, neprezentându-se nimeni la două licitații succesive pentru organizare de eveniment; angajații muzeului, intimidați de această campanie, se feresc în mod sistematic să întocmească documente absolut necesare legate de FILIT sau să facă parte din comisii de achiziție (”nu vreau să dau cu subsemnatul după aceea, nu vedeți ce se spune în ziare!”, ”dacă mă puneți în comisia de achiziție, îmi rup un picior și intru în concediu medical” etc.). Dintre toate, povestea cu neprezentarea firmelor la licitație m-a alarmat; FILIT-ul e un ditamai evenimentul, cu zeci de proceduri și una singură dacă nu iese, totul e compromis.

Așadar, această campanie de discreditare a FILIT-ului nu numai că pătează excelentul renume al festivalului (atât de important pentru o întreprindere culturală de calitate, fină, cu ștaif!) și onorabilitatea membrilor echipei de organizare (împroșcați sistematic cu înjurături, insulte și minciuni halucinante), dar pune într-un pericol real organizarea festivalului. Nu e vorba de scenarii apocaliptice, ci de lucruri care deja s-au întâmplat, de bani care deja s-au pierdut.

Suspendarea este totuși o hotărâre radicală. Credeți că există șanse să renunțați la acest ”divorț”?

Adevărat, radicală, dar singura posibilă. Prin orice altă formă soft de protest nu am fi fost luați în seamă, am fi fost percepuți ca niște alintați care cerșesc un pic de atenție. Să tăcem, ar fi însemnat să acceptăm umilirea și discreditarea festivalului și a echipei și s-ar fi depus ca o mâzgă morală peste toată munca noastră. Nu am mai fi scăpat niciodată de suspiciuni și etichete nepotrivite. Protestul nostru este un gest sanitar absolut necesar. Eficiența lui stă tocmai în radicalitatea sa. E un refuz de a ne fi lăsat instrumentalizați de către politic, e un protest în numele demnității umane și al dragostei pentru literatură. E un strigăt disperat, cum spunea cineva: ”Jos labele de pe FILIT, politrucilor! Până aici!”

În acest an, nu renunțăm la protest. De fapt, nici nu există cale de întoarcere. Înainte de a da comunicatul de presă cu autosuspendarea, am anunțat și autorii de ce se întâmplă. Trebuiau să afle de la noi, nu din altă parte.

FILIT a crescut ca viteazul din poveste, în doi ani cât alte evenimente culturale în zece. Credeți că exact acest lucru a deranjat autoritățile locale?

Nu cred neapărat că le-a deranjat, mai degrabă le-a convenit de minune. Cu cât prestigiul e mai mare, cu atât e o armă politică mai eficientă. Nicio clipă nu le-a trecut prin cap că vom reacționa atât de prompt și de hotărât.

Ce pierd ieșenii și iubitorii de carte care ar fi vrut să vină în această toamnă la FILIT? Ce mari scriitori își anunțaseră prezența?

De ei, iubitorii de literatură, ne-a părut cel mai rău când am luat această decizie. Dar cred că pe termen lung avem de câștigat cu toții, cred că raportul dintre cultură și politică la Iași va fi cu totul altul de la această întâmplare încolo, în favoarea profesionalizării și autonomiei celei dintîi. Deja primisem o serie întreagă de confirmări, de la autori și străini, iar lista urma să fie completată. Urmau să vină la Iaşi nume importante ale literaturi mondiale precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Şişkin. De asemenea, Forgach Andras, Lola Lafont, Katharina Hagena și Marina Stepanova. Totodată, au fost întrerupte discuţiile cu scriitorul Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Mai aveam în discuție o listă consistentă de autori români, poeți și prozatori, precum și una de traducători. În fine, deja se contura o ediție foarte reușită.

PSD-ul local are o problemă cu oamenii de cultură în general sau faultarea festivalului a fost un gest cu dedicație pentru dvs?

Nu, nu cred că au ceva cu mine și cu festivalul, ci suntem tratați pur și simplu ca mijloace într-o luptă politică fără scrupule. Când lupta e strânsă, se aruncă cu ce se găsește la îndemână. FILIT-ul era destul de mare și de contondent ca să devină interesant pe post de ghioagă.

Iașiul se dorește Capitală Culturală Europeană în 2021. Fără FILIT, cel mai mare eveniment al orașului, șansele Iașiului se reduc simțitor. E mai presus orgoliul politicienilor decât interesul orașului?

Până politicienii nu vor renunța să vadă în cultură doar o resursă electorală, un sistem de recompense clientelare, o floricică la butonieră, până nu vor înțelege că sistemul cultural are regulile lui interne, pe care dacă nu le respecți nu poți obține performanță și imagine națională/internațională, până nu vor profesionaliza modul de finanțare a proiectelor culturale, scoțând banii destinați culturii de sub anatema futilității sociale și a milei publice, de sub blestemul șmenurilor ONG-iste de familie și de partid, visul capitalei culturale e doar demagogie, gargară electorală.

Luați în calcul reluarea festivalului începând cu 2016?

Da, în 2016 FILIT-ul va avea loc și va fi la fel ca în vremurile bune!

Cele mai citite

Captură de milioane în Portul Constanța: Peste patru tone de dulciuri și zeci de mii de haine și jucării contrafăcute

Dulciurile și articolele contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali, proveneau din China și sunt în valoare de 7,5 milioane de lei Captura a fost făcută de...

Ambasadorul României la Chișinău: Fiecare cetățean al Republicii Moldova reprezintă obiectul unui război hibrid, dus consecvent de Moscova

Diplomatul român îi îndeamnă pe moldoveni să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării Moldovenii se află într-un moment de...

Moşii de toamnă. Tradiţii şi superstiţii care conectează prezentul cu trecutul

De Moșii de Toamnă, oamenii se îngrijesc de mormintele celor dragi, aduc flori și organizează mese comemorative Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, creștinii ortodocși din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă