Interviu cu Nicuşor Dan: Dacă voi înfiinţa un partid, ar fi după alegeri

În alegerile locale pentru Primăria Capitalei a ieşit al patrulea şi nici în Consiliul General nu a intrat, întrucât Legea electorală le e mai puţin prielnică independenţilor decât celor înregimentaţi politic. ­Într-un ­interviu acordat „României libere”, Nicuşor Dan explică în ce fel va folosi capitalul politic obţinut la alegerile locale, când a strâns, cumulat, sub 70.000 de voturi, şi la ce soluţii a recurs pentru a compensa faptul că el personal nu candida la alegerile parlamentare din 9 ­decembrie.

După ce aţi pierdut alegerile pentru Primăria Generală şi după ce aţi ratat şi intrarea în Consiliul General, în timpul care s-a scurs, ce s-a mai întâmplat în Bucureşti?

Nicuşor Dan: Procesul cu Consiliul nu e terminat, în sensul că există încă o contestaţie care urmează să fie judecată de tribunal. Pe de altă parte, lucrurile care s-au întâmplat dau un semn că actualul Consiliu General nu se va opune niciunui proiect al lui Oprescu. Şi sunt aşa: aprobarea studiului de fezabilitate pentru autostrada suspendată sau, de fapt, inelul median, un proiect preluat de Oprescu din planul de trafic din 2000. Autostrada lui era nord-sud, acesta este un segment dintr-un inel, la 100 milioane euro pe kilometru, în condiţiile în care pentru autostradă preţul este în jur de cinci milioane pe kilometru. După asta, un proiect extrem de nociv, şi pentru care Consiliul General a aprobat PUZ-ul, este aşa-numita penetrare Ciurel, o şosea expres care vine din autostrada Bucureşti-Piteşti şi ajunge la Semănătoarea şi care încurajează traversarea Bucureştiului pe linia est-vest, prin Piaţa Unirii. Apoi, e vorba de cele două pasaje, Charles de Gaulle şi Piaţa Presei, două lucrări de infrastructură care sunt împotriva a ceea ce înseamnă o viziune despre oraş în ziua de azi. Continuă, vedem în tot oraşul, operaţiunea foarte scumpă de schimbare de borduri şi înlocuit trotuare. Contractele, însumate, valorează 400 milioane euro, în condiţiile în care ştim că Guvernul a tăiat banii pentru centura de sud şi pentru metroul Drumul Taberei-Piaţa Universităţii. ­Centura de sud costă în jur de 200 milioane, metroul costă în jur de 300 milioane.

Sunt unele semne că Sorin Oprescu se pregăteşte pentru campania din 2014, iar ­Guvernul s-a implicat în susţinerea unor proiecte de anvergură pe care Primăria Generală vrea să le ­deruleze. Mă refer la cazul ­RADET, la cel al viitoarei Săli Polivalente şi altele. Credeţi că proiectele acestea, ­chestionabile sub ­aspectul utilităţii, dar care pot lua oricând faţa, au legătură şi cu ­perspectiva 2014?

N.D.: Eu cred că Sorin Oprescu va candida şi cred că în PSD există, cel puţin într-o parte, susţinere pentru Sorin Oprescu în perspectiva lui 2014. Acum, chiar faptul că un om ca Sorin Oprescu ajunge să fie candidat prezidenţial cu şanse este tragicomic pentru situaţia în care se află România.

Dar de două ori a câştigat Bucureştiul.

N.D.: E un om care a furat când şi-a făcut dosarul de profesor universitar, e un om care nu-ţi răspunde la întrebări, e un om care s-a dovedit că încalcă legea şi numai noi (Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”) avem opt sau nouă procese câştigate împotriva lui şi, nu în ultimul rând, e un om care a cheltuit patru miliarde de euro, în mandatul lui de primar, care nu se văd. Acesta ar fi profilul personajului. După asta, în ceea ce priveşte investiţiile pe care Guvernul vrea să le facă în Bucureşti, ele sunt în continuare o cârpeală, dacă vorbim de RADET, spre exemplu. Nu există voinţa de a reforma sistemul de producere a energiei termice, care costă probabil un miliard de euro, ci există numai această subvenţie continuă care face ca preţul gigacaloriei în Bucureşti să fie mai mic decât în multe alte localităţi. O subvenţie care ajunge către 200 milioane euro. Este, deci, o cârpeală permanentă care duce la întreţinerea aceluiaşi sistem făcut în anii ’70 de Ceauşescu, când soluţia din secolul XXI presupune centrale mai mici, cu o eficienţă de două ori mai mare, cu pierderi mai mici pe reţea. S-ar putea ca lucrurile de care vorbeam mai sus să ia ochii, dare ele nu rezolvă, de fapt, problema.

Consiliul Local, unde USL are majoritatea, îl sprijină pe Sorin Oprescu, dar a venit acest tip de sprijin şi dinspre consilierii din afara USL?

N.D.: USL are o majoritate consistentă, în rest nu am prea urmărit ce fac ceilalţi. Publicul nu mai are acces la şedinţele de consiliu. Pur şi simplu s-a hotărât că la şedinţele de consiliu, care sunt publice conform legii, se asistă  dintr-o sală din primărie, prin televizor, la care îi poţi vedea pe consilierii generali. Opoziţia nu prea contează decât, eventual, ca să facă scandal, dar la vot majoritatea asta consistentă, de două treimi, pe care USL o are trece toate proiec­tele lui Oprescu.

Dacă aţi fi reuşit să intraţi în ­Consiliul General, aţi fi fost, ­practic, în aceeaşi situaţie.

N.D.: Da, dar principalul avantaj ar fi fost accesul mult mai rapid la acte, pentru că un consilier gene­ral are acces la actele Primăriei. Ar fi fost şi nişte luări de poziţii pe anumite subiecte la şedinţele de consiliu, simbolice, căci nu ar fi influenţat votul.

Primii paşi în amendarea Legii urbanismului au fost făcuţi. Cum s-a ajuns din nou în acest punct? Reglementările care au fost puse în pericol prin modificările avute în vedere nu au fost niciodată pe placul rechinilor imobiliari.

N.D.: Nici pe cel al primarilor, ca să o spunem foarte clar, la care aceşti rechini trebuie să vină ca să obţină nişte derogări.

Iniţiativa a venit dinspre doi ­parlamentari apropiaţi de ­primarul Constanţei, Radu Mazăre, dar Bucureştiul a avut mult de suferit din cauza ­haosului urbanistic şi a modului în care, cu derogare, s-au dat PUZ-uri. Mai poate fi blocată în vreun fel schimbarea legii?

N.D.: Iniţiativa a apărut pentru că, prin procedură firească, ultima ordonanţă de urgenţă trebuia să fie dezbătută de Parlament. Deci asta a fost o oportunitate pe care au găsit-o forţele astea de presiune pentru a introduce modificările. În urma presiunilor pe care am reuşit să le facem, varianta care a ajuns să fie supusă plenului nu este chiar aşa de rea pe cât putea să fie, în sensul că se permit derogări de 20%, cu două excepţii: una atunci când autoritatea publică, pe banii ei, face PUZ-ul pentru o întreagă autoritate teritorială de referinţă, deci pentru o zonă mai mare a oraşului, şi a doua atunci când e vorba de chestiuni industriale, de amenajări făcute, în general, la marginea oraşului.  Dar şi aşa e rău, bătălia a fost pierdută. Va fi probabil o scrisoare de la Ordinul Arhitecţilor către preşedinte să retrimită legea la Parlament.

În  Bucureşti, Ordinul Arhitecţilor a fost destul de ignorat de autorităţi şi cu alte ocazii, practic va fi o formalitate.

N.D.: Ordinul Arhitecţilor a fost ignorat inclusiv la dezbaterea din Parlament. Mai întâi că nu a fost chemat, iar când s-a aflat că oamenii au venit cu nişte amendamente, mare parte din ele nici măcar nu au fost discutate. Acum, cum am spus, în Parlament chestiunea s-a tranşat în comisie, iar plenul va vota mai mult ca sigur ceea ce s-a votat în comisie. Întrebarea este dacă legea va fi retrimisă Parlamentului.

Preşedintele are dreptul să facă asta o singură dată. Prin urmare, ce va însemna pentru Bucureşti noua lege, odată adoptată?

N.D.: O reîncepere a negocierilor din comisia tehnică a promotorilor care vin să ceară mai mult decât au vecinii lor. Este o chestiune care, în pofida a ceea ce se spune, sperie investitorii în loc să-i atragă. Investitorii serioşi vin acolo unde legislaţia este predictibilă, în sensul că eu, dacă vin şi construiesc un bloc de patru etaje, vreau să fiu sigur că vecinul nu o să vină peste doi ani şi o să construiască şase sau opt etaje, vânzând astfel mai ieftin şi scoţându-mă pe mine din piaţă. O legislaţie care se schimbă şi în baza căreia toată lumea are dreptul să ceară cu 20% mai mult şi mult mai mult dacă se înţelege cu autoritatea să facă un proiect pe o întreagă zonă este ceva atractiv numai pentru speculanţi.

Multe decizii care afectează în mod direct comunitatea locală se joacă în Parlament. Din acest punct de vedere, dar şi pentru că aţi candidat la precedentele locale, strângând un capital politic deloc de neglijat, de ce nu vă înscrieţi în cursa pentru ­Parlament?

N.D.: Este o miză importantă, numai că, aşa cum am anunţat imediat după alegerile locale, eu am venit cu un proiect pentru Bucureşti şi vreau să continui din poziţia asta. Nu poţi să faci şi una, şi alta. Ar fi însă foarte bine să ­existe cel puţin un deputat independent, pentru că acest om ar avea acces la discuţiile din comisii şi să emită puncte de vedere care să nu vină din zona  unei părţi sau alteia. Pentru cine vrea să facă munca asta este un job complet. Dacă eu aş face asta, nu aş mai putea să mă ocup de proiectul nostru pentru Bucureşti, care înseamnă supravegherea autorităţii locale pe tot ceea ce înseamnă cheltuirea banu­lui public, servicii şi proiecte. În schimb, sunt în discuţii cu oameni foarte respectabili care să candideze ei la alegerile parlamentare şi să beneficieze de suportul echipei care s-a format în campania dusă la locale. Să vedem răspunsul lor. În orice caz, candidaturile trebuie depuse până pe 30 octombrie.

Cine sunt aceşti oameni? Independenţi sau ar putea veni dinspre unele partide?

N.D.: Independenţi, oameni care nu au mai făcut politică de partid.

Şi cum îi veţi sprijini – moral, ­financiar? Care e profilul lor?

N.D.: Ar fi persoane recunoscute în profesia lor, care nu au mai făcut politică şi care au mij­loace financiare minime care să le permită să suporte o campanie. Noi nu putem să sprijinim financiar campania asta, dar ne-am implica pe partea de voluntariat, de mers din uşă în uşă.

Realegerea lui Sorin Oprescu a părut ca sigură încă din perioada campaniei electorale. Intrarea dumneavoastră în cursă a fost dezbătută mai puţin prin prisma unei eventuale victorii şi mai mult din perspectiva procentului pe care l-aţi fi putut atrage. Apoi au apărut rezultatele şi mulţi comentatori, dar şi susţinători din mediul online s-au aşteptat să folosiţi localele ca pe o catapultă pentru ceva dincolo de Bucureşti. Să înţelegem că sprijinul acordat acestor independenţi e forma în care vă investiţi capitalul politic?

N.D.: Exact.

Cu câţi aveţi discuţii?

N.D.: Vor fi maximum patru.

Cât de serios luaţi în calcul ipoteza că unul dintre ei va şi reuşi să devină parlamentar?

N.D.: Va fi extrem de greu, pentru că un independent trebuie să ia 50%, deci nu numai să câştige ­într-un colegiu.

Nu este o luptă cumva pierdută dinainte?

N.D.: Şansele sunt mici şi tocmai de aici reticenţa acestor oameni. Altfel, ca să transmiţi un semnal poţi să faci două lucruri: pot să apară 200-300 de candidaţi peste tot, care să ia 1%, sau pot să apară câţiva care să ia 20-30%, ca să transmită un semnal. Să mergi cu 3-4 care să ia 1% te duci în derizoriu şi mai bine nu facem asta.

Ce şanse sunt ca acest proiect să pornească pe 30 octombrie?

N.D.: În momentul ăsta, 50%.

Este puţin.

N.D.: Este foarte puţin. Mă aşteptam, însă, să fie mult mai mulţi care, tocmai văzând rezultatul pe care eu l-am avut la nivelul Bucureştiului, să dorească să treacă prin experienţa asta.

V-aţi gândit să înfiinţaţi un ­partid?

N.D.: Este ceva care pluteşte în societate, însă trebuie să fie o construcţie făcută în timp şi de jos în sus. Există nuclee în ţară de oameni care nu sunt nici într-o parte, nici într-alta şi care consideră că trebuie să intre şi alţii în politică.

Au apărut deja formaţiuni noi care vor concura, de la ­PP-DD-ul lui Dan Diaconescu la Forţa Civică şi Noua Republică. Vă regăsiţi în vreuna?

N.D.: Pentru cine nu era dinainte convins cine este personajul Dan Diaconescu, deja prin faptul că racolează oameni rejectaţi de celelalte partide dovedeşte că nu este un om serios. Consider că Forţa Civică şi Noua Republică sunt nişte anexe ale PDL. Pe de o parte, i-am văzut sprijinindu-l ferm pe Traian Băsescu în campania pen­tru referendum, dar pe de altă parte nu i-am văzut să se îndepărteze prea mult de la ceea ce este PDL-ul.

Aţi fost ofertat de vreun partid, în perspectiva campaniei electorale pentru 9 decembrie?

N.D.: Nu direct, iar eu am rămas ferm încă de la întrebările de tatonare.

Din ce zonă politică?

N.D.: Dinspre dreapta.

Revenind la eventualitatea înfiinţării unui partid, până la urmă cum rămâne? E o idee de nivelul discuţiilor la o cafea sau o intenţie pentru viitorul imediat?

N.D.: Este o intenţie. În orice caz, proiectul ăsta va fi după alegerile parlamentare, nu mă aştept să dureze mai puţin de doi ani şi este de văzut în ce măsură nucleele astea din ţară, despre care am vorbit, vor fi dispuse spre a coopera.

Dar ce sunt aceste nuclee? ­Ceva concret sau acel “ceva” despre care spuneaţi că pluteşte în aer? Aţi avut discuţii în ţară, sunt ­grupuri în ţară cu care vă întâlniţi, la ce vă referiţi?

N.D.: Spre exemplu, ONG-urile din Arad au intrat pe listele Forţei Civice înainte ca Mihai Răzvan Ungureanu să intre în Forţa Civică. Oameni din aceste ­ONG-uri au candidat pe listele acesteia şi au luat câteva procente şi şi-au arătat disponibilitatea de a face pasul în politică. Există grupuri de felul acesta la Piatra-Neamţ, mai există şi la Oradea. Nu am avut timpul fizic să intrăm în contact cu ei, este o chestiune care trebuie de la bun început bine structurată.

Credeţi că acest capital politic pe care l-aţi obţinut la locale va rezista în timp, în lipsa unei construcţii concrete, fie partid, fie candidatură proprie?

N.D.: Proiectul pe care eu l-am propus a fost pentru Bucureşti. Pe acest proiect, eu şi echipa am avut un program, iar parte din el se poate realiza chiar fără să fii la putere. Pe de o parte, noi vom face acele lucruri la care ne-am angajat şi pe care putem să le facem, iar pe de alta ne vom constitui într-o opoziţie la ceea ce sunt primarul general şi Consiliul Gene­ral azi. În felul ăsta, vom rămâne în spaţiul public. Eu nu sunt adeptul unor construcţii în pripă, pentru că există riscul foarte mare să faci ceva care să moară în zona de 1%. Aspectul financiar este extrem de important, iar toată miza este dacă oameni de afaceri care şi-au strâns averile în mod corect vor să facă şi ei pasul ăsta. O astfel de construcţie, dincolo de resursa umană, necesită şi una materială şi asta nu poate să vină decât de la oamenii de afaceri. Până la urmă, la ei este miza în momentul ăsta.

În spatele fiecărui partid există interese ale unor oameni de ­afaceri şi de multe ori au izbucnit scandaluri tocmai din cauza relaţiei dintre ei şi politicieni.

N.D.: E o diferenţă.  Eu mă aştept la oameni de afaceri care să spună: «Particip cu bani sau eu, ca persoană, fac pasul ăsta ca să am acces la o licitaţie corectă». Genul ăsta de oameni de afaceri ar trebui să se implice. Şi ei există. Trebuie să se formeze între ei o masă critică de oameni care să spună că se poate schimba sistemul.

În 2012 l-aţi concurat pe Sorin Oprescu la primărie. Dacă va face pasul şi la prezidenţiale, veţi intra şi într-o astfel de cursă?

N.D.: Nu vreau să dau răspunsul acum. În 2012 nu cred că sunt pregătit, în 2014 nu ştiu ce va fi.

V-aţi gândit vreo clipă şi la acest scenariu?

N.D.: Foarte puţin. Pentru moment, miza este să reuşim să structurăm această opoziţie la ceea ce se întâmplă în Bucureşti şi să le dovedim oamenilor că promisiunile din campanie nu au fost doar vorbe.

Capitala a fost o rampă bună pentru oameni ca Traian Băsescu sau Sorin Oprescu.

N.D.: Eu, în momentul de faţă, mă gândesc la Bucureşti pentru că este un oraş în mare suferinţă, din care pleacă tinerii calificaţi, de exemplu. Ceea ce e aberant.