15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialINTERVIU. Cătălin Predoiu: „Eu am venit să umplu «ceaunul gol»“

INTERVIU. Cătălin Predoiu: „Eu am venit să umplu «ceaunul gol»“

Premierul din umbră al PDL, Cătălin Predoiu, 45 de ani, spune că nu a venit la „ceaunul plin“ atunci când a decis să se înscrie în partid. Noul fruntaş al PDL i-a răspuns în acest fel europarlamentarului Cristian Preda, care lăsase să se înţeleagă că Predoiu a acceptat funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului din oportunism.

Cătălin Predoiu susţine că îşi va selecta miniştrii Guvernului Alternativ după trei criterii: să-şi cunoască bine domeniul de competenţă, să ofere soluţii, să aibă un discurs devastator la adresa USL.

Totuşi, premierul din umbră consideră că miniştrii Cabinetului său trebuie să ştie să şi construiască, nu doar să demoleze. Pe de altă parte, Predoiu nu-şi pune mari speranţe într-o comasare a formaţiunilor de dreapta, din cauza poziţiilor „destul de diferite“ exprimate de liderii acestora, dar mizează cel puţin pe o coordonare a acţiunilor acestora. Nu crede nici în viitorul Mişcării Populare, deşi mărturiseşte că a vorbit cu preşedintele Băsescu acum câteva luni. În viziunea noului lider al PDL, partidul are nevoie de o reformă care să nu excludă „experienţa şi expertiza veteranilor“.

Cătălin Predoiu declară că nu este interesat de cursa prezidenţială din PDL şi nici de scrutinul europarlamentar, dar crede că Monica Macovei „merită“ să fie pe primele locuri pe lista partidului.Premierul din umbră explică de ce are suspiciuni asupra unui blat între Victor Ponta şi Comisia Europeană în privinţa viitorului raport pe justiţie privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

După ce Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al PDL a ­hotărât suspendarea lui ­Cristian Preda din partid, aţi spus că ­„s-au făcut greşeli“ şi că „nu e totul perfect“. A fost o greşeală pedepsirea ­europarlamentarului din ­grupul reformiştilor?

C.P.: A fost o coincidenţă nefericită intrarea mea în partid o dată cu ratificarea suspendării lui Cristian Preda. Tactul şi diplomaţia, inclusiv din partea lui Preda, ar fi evitat situaţia. Pe de altă parte, lucrurile au durat prea mult, trebuiau lămurite mai devreme. Am crezut că Preda chiar vrea să rămână în partid. Eram dispus la dialog şi la o mediere între el şi conducere. I-am întins o mână, am văzut cum a tratat-o. Conform declaraţiilor sale recente făcute la B1TV, ar merge la alt partid. Sunt curios dacă acolo îşi va permite declaraţii cu iz de disident. Nu cred.

Europarlamentarul Cristian Preda a fost pedepsit până la urmă pentru delict de opinie, pentru că i-a cerut preşedintelui PDL să pună în practică statutul şi să înfiinţeze aşa-numitul cabinet din umbră.

C.P.: Nu sunt copil, a fost o linie de atac, un pretext, legitim de altfel. Vehemenţa lui nu a fost justificată, Guvernul Alter­nativ se lansa oricum. Cristian Preda este destul de experimentat pentru a înţelege că o astfel de instituţie cere timp, mai ales într-un partid puternic, cu istorii guvernamentale, şi cu destule orgolii, de ce să nu recunoaştem. Cred că dacă avea puţină răbdare nu se ajungea aici. Cristian Preda a dorit să fie privit ca o victimă, dar, până la urmă, în orice ceartă sau în orice divorţ ambele părţi sunt de vină. Pe viitor cred că partidul trebuie să fie mai relaxat şi să tolereze astfel de disidenţe, fiindcă trebuie să meargă mai departe, trecând peste diversele agende personale. Pentru PDL problema adevărată nu este Preda, ci Ponta, Guvernul catastrofal al USL.

Aţi discutat cu Preda după suspendarea lui?

C.P.: Cred că discutăm prea mult despre un om care pare să nu mai vrea să fie în PDL, cel puţin aşa mi-a spus la CNC. I-am întins o mână, am discutat imediat după vot la CNC, i-am spus că mă ofer să mediez şi îi garantez o soluţie. A doua zi m-a acuzat voalat de oportunism. Ce oportunism? Vorba lui Paleologu, la „ceaunul gol“? Eu am venit să umplu „ceaunul gol“, nu am venit la „ceaunul plin“ cu mandat de europarlamentar. Conchid, USL e problema, PDL va fi soluţia, după reformare.

Cum s-ar putea face ­reformarea de care vorbiţi, în fond, ­acesta era şi obiectivul Grupului Reformiştilor?

C.P.: Modernizarea mecanismelor interne în partid, cele care ţin de managementul informaţiilor şi resurselor umane. Aş vorbi de corporatizarea managerială a partidului. În plan politic, reconcilierea grupurilor şi unitatea partidului. Coerenţă în mesaje. Denunţarea promptă a măsurilor prosteşti sau de-a dreptul ticăloase ale USL. Resuscitarea activismului în teritoriu. Guvernul Alternativ este ocazia apropierii de aceste obiective. USL îşi bate joc cu cinism de România.

Ce fel de relaţii aveţi cu Reformiştii?

C.P.: Le consider amicale. Am lansat o invitaţie şi către ei, să spună ce trebuie să facă partidul şi nu face. S-a instalat un clişeu: „PDL nu face opoziţie“. E nedrept, liderii partidului ies zilnic şi taxează greşelile USL.

A face opoziţie nu înseamnă doar a face declaraţii.

C.P.: PDL a făcut o sesizare la Curtea Constituţională în legătură cu reducerea pragului la referendum şi a câştigat: anul acesta nu se va mai face nici un referendum pentru validarea Constituţiei, ceea ce e o înfrângere majoră a USL şi prima victorie mare a PDL. Procesul de revizuire a Constituţiei e mort.

Guvernul Alternativ a fost, probabil, inclus în statutul PDL tocmai pentru a forţa partidul să fie activ atunci când este în opoziţie.

C.P.: Vom folosi perioada următoare pentru a construi această echipă, care să supravegheze structurat activitatea Guvernului. Guvernul Alternativă este un instrument politic menit să taxeze derapajele şi erorile Guvernului, dar îl văd şi ca o posibilitate de dialog cu cetăţenii. Mă gândesc să facem un portal pe care cetăţenii să facă propuneri online şi să ne sesizeze efectele catastrofei USL în viaţa cotidiană. Guvernul Alternativ va fi al PDL, dar va fi şi al cetăţenilor.

Ce propuneri veţi face, de ­pildă, pentru portofoliul Justiţiei în ­cadrul acestui ­Guvern ­alternativ?

C.P.: PDL are în rândurile sale trei foşti miniştri de Justiţie, Valeriu Stoica, Monica Macovei şi subsemnatul. Sunt şi alţii care au capacitatea să monitorizeze ministerul de resort. Nu voi face nominalizări până nu finalizăm consultările în partid. Dacă vom demonstra publicului co­erenţă şi inteligenţă în formarea Guvernului Alternativ, vom avea de câştigat electoral.

Când vă referiţi la cei mai pregătiţi oameni vă gândiţi la competenţa lor sau la capacitatea lor de a face opoziţie?

C.P.: Cred că un ministru al Guvernului Alternativ trebuie să aibă minimum trei calităţi: să cunoască bine domeniul de competenţă, să ofere soluţii, să aibă un discurs devastator la adresa USL. Într-o mână să ţină sabia, în cealaltă mistria.

În PDL sunt mai multe fracţiuni şi destui oameni aşteaptă un moment favorabil spre a migra către Mişcarea Populară, partidul pe care-l pregăteşte Traian Băsescu. Aveţi o strategie prin care vă gândiţi să-i convingeţi să rămână în PDL?

C.P.: Nu vreau să fiu autist, dar nici catastrofic. PDL este soluţia la problema USL şi toţi vor înţelege pe măsură ce reformăm partidul. PDL cel nou va fi alternativa. Dar acest „nou“ va include şi experienţa, şi expertiza veteranilor.

Nu e un secret că Traian ­Băsescu pregăteşte un nou partid. Ce şanse are PDL în faţa unei formaţiuni ­care are o ­locomotivă atât de ­experimentată şi cu un electorat destul de mare?

C.P.: Nu cred că lucrurile sunt atât de clare. Nu ştim încă dacă şi ce va fi. Oricum, o astfel de preocupare ne-ar distrage de la scopul principal: reclădirea partidului, resetarea unor relaţii, atacul la Guvern.

Când aţi vorbit ultima dată cu Traian Băsescu?

C.P.: Spre sfârşitul iernii, începutul primăverii.

Aţi discutat despre posibilitatea intrării dvs. în politică? Aţi primit o propunere?

C.P.: Dacă ai privilegiul dialogului cu un şef de stat, condiţia discreţiei este subînţeleasă.

Cu Elena Udrea aţi avut o discuţie înainte de intrarea în PDL?

C.P.: Nu. Am avut o discuţie în iarnă la Braşov, unde ne-am întâlnit întâmplător la o aniversare, am discutat foarte general situaţia politică, de atunci nu am mai avut ocazia să ne întâlnim.

Traian Băsescu sugera de curând că Elena Udrea ar putea fi un bun candidat la prezidenţiale.

C.P.: Fiecare are în raniţă bastonul de mareşal, de ce ar trebui să ne refuzăm o idee sau alta?

Veţi intra în cursa internă a partidului pentru alegerea prezidenţiabilului?

C.P.: În acest moment sunt preocupat de reuşita formării Guvernului Alternativ.

Nu vă interesează ideea de prezidenţiabil acum sau e ceva la care veţi reflecta mai târziu?

C.P.: Deocamdată, prioritatea este Guvernul Alternativ. Vom vedea.

Există în partea dreaptă a spectrului politic mai multe partide, fundaţii, mişcări. V-aţi gândit cum ar putea fi aduse la un numitor comun?

C.P.: Deocamdată, numitorul comun este eficientizarea opoziţiei.

Credeţi că PDL ar trebui să ­înceapă negocieri pentru ­federalizarea dreptei?

C.P.: PDL va intensifica opoziţia şi reformele interne. Forţa sa de impact trebuie să crească la nivelul resurselor pe care le are. Aceasta va ajuta şi simplifica unificarea de acţiune a dreptei.

O comasare vi se pare ­imposibilă?

C.P.: Trebuie să fim realişti, deocamdată poziţiile exprimate de protagonişti, de la Mihail Neamţu la Mihai Răzvan Ungureanu, şi PDL sunt diferite. Cred că fiecare trebuie să-şi calibreze poziţia în funcţie de masa critică pe care o are. Ar fi bine însă să ne coordonăm acţiunile şi să convenim să nu ne subminăm unii altora acţiunile şi nici să nu ne atacăm reciproc, pentru că adversarii sunt Victor Ponta şi USL.

Vedeţi în viitor posibilitatea refacerii alianţei PDL cu PNL? Am văzut că ţinta dvs. nu ­este Crin Antonescu, ci Victor ­Ponta.

C.P.: În momentul acesta, PNL este un partid la remorca PSD, scindat în interior între cei implicaţi în guvernare şi cei rămaşi pe tuşă. Deocamdată, nu plănuim vreo discuţie cu acest partid.

Unii spun că aţi venit în PDL tocmai pentru a pregăti această joncţiune cu PNL.

C.P.: În acest moment, dialogul este imposibil, fiindcă dl Antonescu a dus partidul într-o fundătură.

Acum o lună bănuiaţi un „blat“ între Victor Ponta şi Comisia Europeană pe tema MCV. Mai aveţi suspiciuni?

C.P.: Să vedem Raportul Comisiei Europene. Când îl văd pe prim-ministru cu câtă lejeritate spune că-i dă telefon procurorului general să influenţeze o anchetă şi se pronunţă în favoarea unui inculpat ministru în ziua judecăţii acestuia, mă gîndesc că acest lucru va trebui sancţionat în raport.

De la ce au plecat suspiciunile dvs. în privinţa raportului?

C.P.: Misiunea de evaluare făcută astă-iarnă a fost extrem de lejeră atât la Ministerul Justiţiei, cât şi la CSM. Nu au fost verificate o serie de borne. Sunt împrejurări care spun aceste lucruri, de exemplu noi stăteam la minister câte o zi întreagă în discuţii cu aceşti experţi, de la ministru la şefii de serviciu. Eram 20-30 de oameni care discutam „felie cu felie“ MCV şi strategia de dezvoltare a justiţiei. Anul acesta discuţia a durat 2-3 ore şi nu a depăşit cadrul general.

Această lejeritate poate fi ­generată de faptul că România nu mai e atât de importantă pentru UE?

C.P.: Temerea mea este să nu se coboare nivelul de ambiţie şi de aşteptări faţă de România din cauza USL.

Credeţi că în raportul de ţară ar trebui să apară şi numirea ­procurorilor-şefi?

C.P.: Nu cred, fiindcă atât Comisia, cât şi cancelariile occidentale aveau ca obiectiv eliminarea interimatelor şi stabilizarea noilor procurori pe post. Deci nu mă aştept să fie criticată numirea procurorilor-şefi, dimpotrivă. Mă aştept, în schimb, să fie sancţionate declaraţiile premierului în care-şi dă cu părerea despre ce trebuie să facă procurorul general şi îşi exprimă speranţa că unii inculpaţi vor fi achitaţi, dar şi proiectul revizuirii Constituţiei, care conţine aberaţii juridice şi denotă o mentalitate de oameni care nu înţeleg cum funcţionează democraţia. De asemenea, în cazul Relu Fenechiu, premierul a riscat credibilitatea Guvernului şi a României. A tranzacţionat politic cu dl Antonescu. Corneliu Coposu spunea: „Nu tranzacţionăm principii“. Ei au tranzacţionat principiul integrităţii Guvernului. Aşa nu, domnule Ponta! Aveam aşteptări de la premier. De la dl Antonescu nu mai putem avea, după prestaţia din 2012, când a fost interimar la Cotroceni. Guvernul Ponta 2 este primul în istoria ţării în care un ministru în exerciţiu a fost condamnat penal.

Ce prezidenţiabili vedeţi în PDL?

C.P.: Partidul are mai mulţi oameni pe care-i poate arunca în luptă.

Sunteţi tentat să candidaţi la alegerile pentru Parlamentul European?

C.P.: Nu.

Credeţi că Monica Macovei ar trebui să conducă lista PDL la alegerile europarlamentare?

C.P.: Merită să fie pe primele ­locuri.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...
Ultima oră
Pe aceeași temă