21 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialInterlopi săltaţi de mascaţi, la Suceava

Interlopi săltaţi de mascaţi, la Suceava

Gruparea acţiona pe raza oraşelor Frasin, Gura Humorului şi în mai multe zone rurale, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, Ionuţ Epureanu. Interlopii se ocupau în special de şantaj, taxă de protecţie, tâlhării, contrabandă cu ţigări şi alcool şi infracţiuni contra autorităţii.

Până în prezent au fost aduse la audieri 12 persoane şi au fost confiscate cantităţi importante de alcool şi ţigări. Acţiunea continuă însă. Gruparea este formată din mai multe persoane care încercau să se impună prin forţă în localităţile respective”, a declarat pentru Românialiberă.ro, Ionuţ Epureanu.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi şi comisari ai Gărzii Financiare Suceava.

 

Cele mai citite

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă