A fost eliberat din închisoare Adrian Nǎstase, dupǎ ispǎşirea pǎrţii cuvenite, dupǎ legea românǎ, din pedeapsǎ. Ca şi în urmǎ cu nouǎ luni, atunci când fusese arestat, a fost unicul subiect al zilei pentru majoritatea televiziunilor de ştiri. Aceleaşi imagini ca şi atunci (un tribunal, un spital, casa din strada Zambaccian) au stat fǎrǎ încetare, într-o simetrie aproape perfectǎ, pe micile ecrane.
“Acesta este interesul publicului” este scuza invocatǎ, de regulǎ, de redactorii din audiovizual şi presa scrisǎ, atunci când insistǎ la nesfârşit asupra unui incendiu, unui accident de circulaţie, unui gest obscen fǎcut de un adolescent mai exaltat. Într‑adevǎr, existǎ un apetit morbid al unei pǎrţi importante a consumatorilor de media pentru detaliul sordid, pentru ceea ce de regulǎ este pǎstrat în zona vieţii intime, ale cǎrui resorturi au fost pe larg explicate de psihologi.
Confuzia mi se pare gravǎ. “Interesul publicului” înseamnǎ, de fapt, cǎ un numǎr mare de oameni este interesat de un anumit gen de “ştiri”. Dar cum în orice societate nivelul de culturǎ şi inteligenţǎ este distribuit în formǎ de piramidǎ, baza (cei mai puţini educaţi şi dotaţi intelectual) vor alcǎtui întotdeauna majoritatea. Dacǎ subordonǎm politicile editoriale exclusiv interesului publicului, calitatea conţinutului va descreşte, în mod inevitabil. Şi asta se şi întâmplǎ, dupǎ cum uşor putem observa.
E un adevǎr cǎ ratingul, adicǎ mǎrimea audienţei, aduce venituri din publicitate şi astfel se poate asigura independenţa editorialǎ a mediilor de informare publicǎ. Pentru cǎ cei care investesc în publicitate doresc ca anunţurile lor sǎ fie vǎzute de cât mai mulţi potenţiali cititori.
Un caz recent ne permite sǎ nuanţǎm aceste consideraţii, sǎ vedem cǎ situaţia nu-i chiar fǎrǎ ieşire. Un publicist curajos, Nicuşor Obae, a publicat lista firmelor care plǎteau publicitate într-o emisiune de televiziune care tocmai se evidenţiase printr-un prost gust ce depǎşea limitele acceptabile. Lista cuprindea branduri dintre cele mai respectabile. În urma acestui demers, doar una dintre firme, Avon, a decis – spre cinstea sa – sǎ-şi retragǎ publicitatea din respectiva emisiune.
Ce a stat la baza acestei decizii? Faptul cǎ firma înţelesese faptul cǎ, pe termen lung, are de câştigat din respectabilitatea care-i este asociatǎ. Importanţa respectabilitǎţii pentru un brand este îndeobşte recunoscutǎ.
Din ce în ce mai multe firme investesc din ce în ce mai multe resurse în campanii de CSR (responsabilitate socialǎ corporatistǎ). De exemplu, un producǎtor de scutece a informat publicul cǎ o parte din preţul fiecǎrui pachet va permite achiziţionarea unui vaccin care va salva viaţa unui copil dintr-o ţarǎ sǎracǎ, rǎvǎşitǎ de efectele unei boli nemiloase. Prin acestea, firmele respective transmit publicului ideea cǎ sunt implicate în viaţa comunitǎţii, cǎ, la urma urmei, o parte din banii pe care consumatorii îi plǎtesc pentru produsele cumparate se întorc în bunǎstarea comunitǎţii în care ei, consumatorii, trǎiesc. Doar cǎ, continuînd sǎ finanţeze prin publicitate prostul gust, firmele respective se opresc la jumǎtatea drumului, anulând propriile eforturi de CSR.
Atunci când firmele vor înţelege cǎ au de pierdut prin asocierea brandurilor proprii cu subproduse mediatice vom putea pǎrǎsi logica interesului public şi o vom putea înlocui cu cea a interesului public. E drept, pentru asta e necesarǎ o anumitǎ educaţie a publicului, o luare la cunoştinţǎ a propriului interes. Spre deosebire de interesul publicului, interesul public înseamnǎ nevoia oamenilor de a trǎi în comunitǎţi capabile sǎ le asigure bunǎstarea.
Este legitim, din punctului de vedere al interesului public, sǎ acorzi atenţie vieţii private a unui personaj politic, pentru cǎ el poate afecta, prin acţiunile sale, viaţa celorlalţi. Luni, era legitim interesul pentru decizia tribunalului, care avea sǎ decidǎ dacǎ un fost prim-ministru, condamnat pentru corupţie, rǎmâne sau nu în închisoare. În momentul anunţǎrii deciziei completului de judecatǎ, interesul public fusese satisfǎcut, mai ales dupǎ ce Adrian Nǎstase anunţase cǎ nu va face declaraţii în urmǎtoarele zile. Urmǎrirea dubei care-l ducea spre penitenciar, microfoanele vârâte în gura unor ipochimeni fǎrǎ relevanţǎ (nu mǎ refer la avocaţii care aveau de comunicat lucruri relevante), pânda de la poarta penitenciarului şi apoi de la clinica medicalǎ şi de la locuinţa fostului premier au parazitat spaţiul public în restul zilei, pentru satisfacerea interesului publicului.
